Fluierături au umplut stadionul "Regele Abdullah". Jucătorul aflat în centrul atenției, Dani Olmo. La încălzirea dinaintea meciului, câțiva jucători ai Barcelonei au intrat pe teren pentru încălzire.

Când transmisiunea a început să evidențieze diferiți jucători, apariția lui Olmo pe ecranele din tribunele de nord și sud a declanșat un cor puternic de huiduieli.

Acesta a fost practic modul vehement prin care fanii lui Real Madrid și-au exprimat dezacordul cu privire la decizia luată de Consiliului Superior al Sportului (CSD), care i-a permis Barcelonei să-l înregistreze pe Olmo.

Decizia CSD

Consiliului Superior al Sportului (CSD), în subordinea Ministerului Educaţiei şi Sporturilor, a suspendat anularea înregistrării lui Dani Olmo şi Pau Victor, care primiseră licenţă doar până la 31 decembrie, din cauza faptului că FC Barcelona nu a putut îndeplini plafonul salarial impus de La Liga. Două instanţe au respins anterior cererile Barcelonei, dar CSD a admis recursul clubului, precizând că sportivii profesionişti "au dreptul la o carieră sportivă în conformitate cu potenţialul lor, cu garanţii şi certitudine".

Reînregistraţi oficial în La Liga, Olmo, recrutat pentru 60 de milioane de euro în această vară, şi tânărul Pau Victor vor putea juca din nou în tricoul blaugrana, începând cu finala Supercupei Spaniei, de duminică, în timp ce autorităţile fotbalistice spaniole trebuie să decidă dacă îşi schimbă sau nu regulamentul în urma acestui caz fără precedent.