Pep Guardiola și-a ales urmașul de la Manchester City: ”Este cel mai potrivit”
Antrenorul spaniol vrea să plece de la echipă la finalul sezonului următor, când îi expiră contractul semnat în 2016.
Unul dintre cei mai buni antrenori din istoria Barcelonei, Pep Guardiola și-a legat cariera de Manchester City din 2016.
La finalul lui 2023, Guardiola ar vrea să plece de pe Etihad Stadium și să devină selecționerul unei echipe naționale, cel mai probabil al Spaniei.
Olandezul Erik ten Hag, fostul secund al lui Pep la Bayern, este alesul
Pep și-a făcut ”testamentul” și a ales antrenorul care ar trebui să îl înlocuiească pe banca cetățenilor. Olandezul Erik ten Hag, fost secund al lui Guardiola la Bayern Munchen, este alegerea actualului antrenor de la Manchester City.
În prezent la Ajax Amsterdam, echipă pe care o pregătește din 2017 și cu care a mers până în semifinalele Champions League, Erik ten Hag rămâne fără contract, de asemenea, în vara anului 2023. Este dorit însă și de rivala din oraș, Manchester United.
Ten Hag, între Manchester City și Manchester United
"Dacă aș fi în măsură să decid, le-aș spune celor de la United să-l ia. Este un manager bun, nu există nicio îndoială. Dar toți antrenorii pe care i-a avut United după Sir Alex Ferguson au fost excelenți. Nu se știe niciodată.
Dacă Ten Hag ar putea deveni antrenorul lui City? Categoric da! Cred că el este cel mai potrivit, după modul în care abordează jocul. Este o persoană incredibilă și este o plăcere să urmărești meciurile lui Ajax. Chiar îi voi sugera lui Txiki Begiristain (n.r. - directorul sportiv de la City) această variantă", a spus Guardiola.
În vârstă de 52 de ani, Erik ten Hag este o legendă a lui Twente FC, de unde s-a retras în 2002. Ca antrenor le-a pregătit pe Go Aheas Eagles, Bayern II, FC Utrecht și Ajax Amsterdam.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News