Povestea scouterului care i-a descoperit pe Ronaldo, Neymar, Ronaldinho si De Bruyne: "Un singur jucator se apropie de nota 10!"

Povestea scouterului care i-a descoperit pe Ronaldo, Neymar, Ronaldinho si De Bruyne: Un singur jucator se apropie de nota 10! Fotbal extern

Piet de Visser a implinit astazi 84 de ani. Doctorii i-au interzis sa mai mearga pe stadioane.

In varsta de 84 de ani, Piet de Visser este recunoscut in lumea fotbalului ca fiind cel mai tare scouter din toate timpurile.

El este omul care i-a descoperit, printre multi altii, pe Ronaldo, Ronaldinho si Neymar, si despre care Jose Mourinho spunea: "Nu o sa ma pricep niciodata sa aleg jucatori asa de bine cum o face el."

De Visser si-a petrecut cea mai mare parte a carierei la PSV si Chelsea, dar a lucrat si cu alte cluburi.

Spune ca procesul de urmarire a unui fotbalist este foarte complex. Nu merge doar la meciuri, ci si la antrenamente, iar daca ii place un jucator, merge sa ii cunoasca familia.

"Miros talentele, vad tot ce fac jucatorii, bun sau rau."

"Cand urmaresc jucatorii, folosesc niste coduri atunci cand imi iau notite. Nimeni nu le intelege."

"Vreau sa vad mentalitatea fotbalistului, sunt foarte atent la asta. Nu iti dai seama doar de la meciurile oficiale, ci si de la antrenamente, si din mediul lui de acasa."

Cum l-a descoperit pe Ronaldo Nazario

La inceputul anilor '90, Piet de Visser a aflat ca sufera de probleme cardiace. Lucra la Willem Tilburg, iar vestea medicilor l-a facut sa ia o pauza si sa plece in vacanta.

"Eram manager la Willem, aveam probleme cu inima, asa cum a avut si tatal meu. Mi-am dat demisia si am plecat sa ma plimb prin lume."

"L-am vazut pe Ronaldo la St Brieux, intr-un turneu micut."

"Ronaldo a fost un fenomen. Avea miscari incredibile cu mingea la picior, avea aceeasi tehnica si control al balonului si in viteza. Avea de toate."

Piet de Visser e omul care l-a remarcat si pe Neymar, pe cand avea 15 ani si juca pentru juniorii lui Santos.

"Un singur jucator se apropie de nota 10!"

De Visser spune ca in cariera lui a vazut un singur jucator care se apropie de perfectiune.

"Kevin de Bruyne! De la prima atingere de balon mi s-a parut genial. Era preocupat doar sa castige. Avea pase, viziune, picior stang, picior drept, nu conta. Este un jucator care se apropie de nota 10. Nu am dat niciodata 10 unui jucator."

De Visser a ajuns la 84 de ani, iar medicii l-au sfatuit sa nu mai mearga pe stadioane, din cauza problemelor cardiace.

"Doctorul meu mi-a spus, gata, sa nu mai calatoresc. Nu, el nu-l cunoaste pe Piet de Visser... Fotbalul e viata mea!", a mai spus De Visser in Sport Bible.

"Marii jucatori se descopera singuri! Tot ce am facut eu a fost sa ii duc la clubul potrivit." - Piet de Visser
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!