Din acest motiv, presa din străinătate anunță că atacantul norvegian este pregătit să accepte o nouă provocare, de această dată într-un alt campionat.
Erling Haaland s-ar fi decis să plece de la Manchester City și să meargă în La Liga
El Nacional scrie că Erling Haaland s-a decis deja în privința viitorului său și ar fi transmis acest lucru și apropiaților săi, dar și celor de la Manchester City. Concret, atacantul nu își mai dorește să rămână în Premier League, dar refuză și un transfer la PSG, echipa care l-a curtat intens în ultimii ani. Parizienii i-ar fi pus pe masă nordicului o ofertă uriașă, însă Haaland ar fi refuzat-o fără să stea pe gânduri. Motivul?
Atacantul este hotărât să rupă plasele și în fotbalul spaniol, acolo unde este de părere că își poate duce cariera la următorul nivel.
Rămâne de văzut unde va alege Haaland să joace, însă un lucru este cert: atât Real Madrid, cât și Barcelona sunt cu ochii pe atacantul norvegian. Dacă Real Madrid își dorește să devină de neoprit prin formarea unui duo în ofensivă cu Mbappe și Haaland, nici Barcelona nu poate fi ignorată.
Chiar dacă echipa catalană a trecut prin dificultăți financiare în ultimii ani, Laporta și Deco sunt de părere că proiectul de la Barcelona și istoria bogată a clubului îl pot convinge pe norvegian să semneze.
- 200.000.000 de euro este cota de piață a lui Erling Haaland, conform Transfermarkt.
- În acest sezon, norvegianul a marcat 11 goluri pentru formația lui Pep Guardiola în zece meciuri.
Erling Haaland, cel mai bun marcator din istoria Norvegiei
Norvegia a câştigat clar în faţa Sloveniei, 3-0, într-un meci din UEFA Nations League (Liga B, Grupa 3).
Golgheterii Erling Haaland (7, 62) şi Alexander Sorloth (53) și-au făcut din nou datoria, iar atacantul lui Manchester City a devenit deja, la doar 24 de ani, cel mai bun marcator all-time din istoria naționalei Norvegiei!
Haaland are acum 34 de goluri înscrise în cele 36 de selecții.
Precedentul record data din perioada interbelică și era deținut de Jorgen Juve, cu 33 de goluri marcate între 1928 și 1937.