Președintele federației, condamnat la 5 ani și jumătate de închisoare!
Cehia este zguduită de un scandal care îi are în centru pe foștii conducători ai fotbalului.
Tribunalul Municipal din Praga a confirmat marţi pedeapsa de şase ani de închisoare pentru fostul secretar de stat pentru Educaţie şi Sport, Simona Kratochvilova, şi de cinci ani şi jumătate pentru fostul preşedinte al Federaţiei cehe de fotbal, Miroslav Pelta, pentru delapidare de fonduri, scrie EFE.
Condamnarea pentru infracţiunile de abuz de autoritate din partea unui funcţionar, încălcarea îndatoririi în administrarea bunurilor altor persoane şi obţinerea unui avantaj la atribuirea unui contract public s-a bazat pe mărturia martorilor şi pe interceptări.
Fostul secretar de stat trebuie să plătească şi o amendă de 80.000 de euro şi nu va mai putea lucra şase ani în instituţii oficiale. Pelta riscă o sancţiune financiară de 200.000 de euro şi o interdicţie pe cinci ani.
Inculpaţii pot face apel.
Procesul a început din 2020. În 2022, poliţia cehă a cerut unui procuror inculparea a 21 de persoane şi a unei companii într-un caz de meciuri trucate ce ar fi avut loc în diviziile inferioare de fotbal.
Corupție, mită, delapidare, grup infracțional organizat
Aceste procese penale se refereau la "infracţiuni de corupţie, acceptare de mită, delapidare şi participare la un grup infracţional organizat", a precizat atunci poliţia.
În acest dosar, fuseseră arestate 19 persoane în octombrie 2020, printre care Roman Berbr, vicepreşedinte al Federaţiei cehe de fotbal (FACR) începând din 2013, pentru corupţie. Berbr a demisionat atunci din funcţie.
În 2021, un tribunal din Praga l-a condamnat pe Miroslav Pelta la şase ani de închisoare, el fiind găsit vinovat de manipulare a subvenţiilor pentru sport. Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News