GALERIE FOTO Prietenul lui Maradona a arestat-o și pe Miss Nicaragua pentru a fi sigur de câștigarea alegerilor!
Daniel Ortega a fost reales președinte în țara din America Centrală.
Unul dintre cele mai controversate nume din America Latină, Daniel Ortega a fost reales în week-end președinte în Nicaragua după ce s-a asigurat că nu are niciun concurent serios: i-a arestat sau alungat pe toți!
Printre cei cărora li s-a interzis participarea în alegeri și au fost arestați se numără doi membri ai familiei Chamorro, care a dat țării mai mulți președinți, dar și fosta Miss Nicaragua din 2017, Berenice Quezada, candidată la postul de vicepreședinte.
Tânăra în vârstă de 28 de ani a fost pusă sub arest la domiciliu. ”Aceste alegeri au fost numite parodie și simulacru”, a notat și CNN, iar Statele Unite ale Americii au amenințat deja regimul lui Ortega cu sancțiuni.
Maradona: ”Sunt un soldat al lui Ortega”
Ortega, fost luptător de gherilă care conduce Nicaragua din 2007, după ce a mai fost în fruntea țării între 1979 și 1990, este unul dintre liderii de stânga care s-a numărat printre prietenii marelui Diego Armando Maradona.
”Sunt un soldat al lui Ortega. Vreau să le spun tuturor că Maradona este prietenul poporului din Nicaragua, prietenul lui Ortega și, mai ales, prietenul luptei poporului din Nacaragua”, spunea fotbalistul în 2014, în timpul unei vizite în statul din America Centrală.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News