Primul club care cere oficial boicotarea Mondialului din 2022! Acesta acuza incalcari grave ale drepturilor omului in Qatar
Tromso IL, care evolueaza in prima liga norvegiana de fotbal, a devenit primul club din lume care cere in mod oficial boicotarea Cupei Mondiale de fotbal din 2022, organizata de Qatar. Intr-un comunicat oficial transmis de club s-a anuntat ca "incurajam Federatia Norvegiana de Fotbal sa boicoteze Cupa Mondiala din 2022. Daca echipa noastra nationala se va califica la acest turneu final, ar trebui sa refuzam sa jucam in Qatar, din cauza unor lucruri inacceptabile, precum coruptia, incalcarea drepturilor omului, sclavia moderna si numarul mare de muncitori decedati. Nu putem sa stam degeaba si sa privim oameni murind in numele fotbalului".
Printre acuzatiile nordicilor se amintesc scandalul de coruptie din momentul alegerii tarii din Golful Persic ca gazda a competitiei, US Department of Justice aducand acuzatii directe unor inalti oficiali FIFA in acest sens, dupa ce milioane de dolari au fost dati ca mita pentru ca aceasta competitie a fost mutata in perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022 si a perturbat programul competitional in intreaga lume, deoarece vara, cand trebuia sa fie organizat turneul, temperaturile in Qatar trec mult de 50°C. Dezvaluirea ca peste 6.500 de muncitori, in principal migranti straini, au decedat pe santierele din Qatar, din cauza conditiilor inumane de munca, in timp ce construiau stadioanele pe care se vor organiza meciurile, a adus oprobriul microbistilor in ultima luna.
Au mai fost criticate faptul ca tara sustine activ grupari teroriste si este condusa cu mana de fier de seicul Hamad bin Khalifa Al Thani, considerat un adevarat dictator, sub conducerea caruia au avut loc incalcari grave ale drepturilor omului. Pe stadioane nu se vor servi bauturi alcoolice, pentru ca sistemul judiciar este modelat dupa strictul sistem islamic Sharia, iar persoanele LGBT ar putea fi supuse pe aeroport la Gulf Cooperation Council homosexuality test (GCCHT) si risca condamnarea la moarte, conform legislatiei din Qatar. In plus, nationala Israelului ar fi primit amenintari voalate sa nu faca deplasarea in Qatar, daca se califica la turneul final.
In ultimele luni, fanii mai multor cluburi norvegiene, printre care cei ai lui Rosenborg, au cerut boicotarea competitiei din Qatar, iar chestiunea urmeaza sa fie luata oficial in discutie in cadrul adunarii generale a federatiei care va avea loc in perioada urmatoare. Norvegia face parte din Grupa G a preliminariilor europene, alaturi de Olanda, Turcia, Muntenegru, Letonia si Gibraltar. In ultimii doi ani, tot mai multe voci importante au cerut boicotarea competitiei din Qatar sau mutarea ei in alte tari, printre cele dispuse sa organizeze turneul final gasindu-se Australia, Japonia, Coreea de Sud si Germania.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News