Edon Zhegrova, vedeta celor de la Lille, a deschis scorul la Kaunas în minutul 20, iar câteva minute mai târziu, lituanienii au avut un gol anulat al lui Gvidas Gineitis.
Ermal Krasniqi l-a învins pe Gertmonas și a înscris primul său gol la națională
Albion Rrahmani, fostul jucător al lui Rapid, a început meciul cu titular, însă a fost scos de pe teren în minutul 88, când în locul său a fost introdus Fisnik Asllani. Celălalt jucător trecut pe la Rapid, Ermal Krasniqi, a început partida pe banca de rezerve și a fost trimis în joc de către selecționerul Franco Foda în minutul 59, în locul lui Florent Muslija.
Mutarea s-a dovedit a fi una inspirată, pentru că Ermal Krasniqi a marcat golul victoriei în minutul 65. Krasniqi l-a învins pe portarul lituanian Edvinas Gertmonas, goalkeeper-ul celor de la Universitatea Cluj, cu un șut pe jos, după ce a driblat mai întâi doi adversari.
Presa din Kosovo a reacționat imediat după prima reușită a lui Krasniqi la echipa națională: ”Super Ermal Krasniqi, Kosovo înscrie al doilea gol împotriva Lituaniei!”, au titrat cei de la gazetaexpress.com.
”Ermal Krasniqi a fost cel care a marcat în minutul 65 după o pătrundere frumoasă în careul advers”, au scris kosovarii.
Și cei de la IndeksOnline au reacționat după reușita fostului jucător de la Rapid: ”Ermal Krasniqi și-a amețit adversarii și a marcat un supergol împotriva Lituaniei!”.