Real Madrid a înșirat trei victorii, în primele trei partide din 2025, cu Valencia (2-1), Deportivo Minera (5-0) și cu Mallorca (3-0). Când a dat însă de o adversară cu adevărat redutabilă, formația blancos a făcut implozie: 2-5 în finala Supercupei Spaniei, la Jeddah (Arabia Saudită).
Acest rezultat a evidențiat, încă o dată, nevoia unor schimbări majore în lotul antrenat de Carlo Ancelotti. Și, potrivit presei spaniole, cea mai critică situație e cea legată de postul de fundaș dreapta. Aici, căpitanul Dani Carvajal (33 de ani) e out pe termen lung, după accidentarea gravă pe care a suferit-o, în octombrie. În absența sa, fundaș dreapta a fost folosit Lucas Vázquez (33 de ani). Inclusiv duminică, în partida cu Barcelona.
Din păcate pentru experimentatul jucător, prestația sa a fost una catastrofală în El Clasico. De altfel, Vázquez a fost schimbat, imediat după pauză, în minutul 52, fiind înlocuit cu Raúl Asencio.
„A fost cel mai slab jucător al Madridului în meciul cu Barcelona. Florentino Perez (n.r. – președinte Real) i-a pus cruce deja! Nu va continua la Real“, a scris DefensaCentral după finala Supercupei Spaniei.