Cosmin Olăroiu (55 de ani) a traversat o perioadă mai dificilă, cu Sharjah. Pentru că, dacă în primele 26 de meciuri ale sezonului, echipa sa a pierdut doar trei partide, apoi a venit căderea cu două înfrângeri în ultimele două etape.

După 0-1 cu Kalba și 0-1 cu Al-Bataeh, formații din subsolul clasamentului, Sharjah a acuzat șocul și în meciul cu ultima clasată Al-Orooba, disputat ieri. Echipa lui Olăroiu, în cursa pentru titlu, a câștigat greu, cu 1-0, abia după ce gazdele au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Witiness Quembo, în minutul 52. Brazilianul Caio Lucas a înscris singurul gol al întâlnirii, pentru Sharjah, în minutul 77.

După această victorie lipsită de strălucire, Olăroiu a fost abordat de reporterul postului Abu-Dhabi Sport, la finalul duelului. În interviul acordat de tehnicianul român, acesta și-au surprins înterlocutorul, în mod plăcut, prin două răspunsuri oferite, după cum se poate vedea mai jos:

*Reporter: Nu v-am văzut foarte agitat pe margine, ca de obicei, deși jocul nu mergea...

Cosmin Olăroiu: Nu. Chiar m-am enervat foarte tare! Nu m-am exteriorizat însă, fiindcă n-am vrut să pun presiune suplimentară pe jucători. Meciurile cu Kalba și Al-Bataeh ne-au zdruncinat un pic și ne-au făcut să pierdem din încredere puțin. O presiune în plus n-ar fi ajutat la nimic.

*Reporter: Mai sunteți supărat pe conducere, pentru că nu v-a adus jucători noi, în perioada de mercato?

Cosmin Olăroiu: Daca sunt sau nu, cu ce schimbă datele problemei, în momentul ăsta? Vor mai apărea jucători noi, în momentul ăsta? La ora actuală, jucătorii pe care îi avem sunt cei din lot și trebuie să scoatem maximum din ei.

Sharjah, victorii în stil italian

Revenind la situația din campionat, Sharjah rămâne în lupta pentru titlu, însă cu șanse mai mici, după cele două înfrângeri succesive de care a pomenit și Oli. Asta deoarece, de ele a profitat la maxim Shabab Al-Ahli, formația din Dubai punând 7 puncte între ea și Sharjah, când mai sunt nouă meciuri de jucat.

De remarcat că Oli a transformat Sharjah într-o echipă italiană, în ultima perioadă. Pentru că ultimele șase victorii au venit cu scoruri identice: 1-0!

Grație acestei organizări defensive, Sharjah e singura echipă din Emirate, în cursă pentru patru trofee, în actuala stagiune. Dincolo de lupta pentru titlu, elevii lui Oli sunt și în sferturile Ligii Campionilor Asiei 2, în semifinalele Cupei Emiratelor și în semifinalele Cupei Președintelui.