Când și-a scos capul în fotbalul mare, în acel European Under 21 din 2019, în care România a jucat semifinalele competiției, mulți s-au grăbit să zică, răspicat, că George Pușcaș va ajunge o țintă pentru marile cluburi europene.

Din păcate, s-a întâmplat exact invers! În sensul că Pușcaș, deși legitimat la Inter Milano la un moment dat (a adunat șapte partide și 158 de minute în tricoul acestei formații), a rămas mai mereu la nivelul unor grupări din eșaloanele inferioare sau la unele care s-au chinuit în primele ligi. Așa cum e și Bodrum FK, unde a ajuns, în vara anului trecut, de la Genoa.

Astăzi, Bodrum a întâlnit, acasă, Eyüpspor, ocupanta locului 5 în Superliga turcă. Cu George Pușcaș în primul 11. Din păcate, după o primă repriză în care oaspeții au avut 1-0 pe tabelă, antrenorul Volkan Demirel (fost mare portar al lui Fenerbahce) a renunțat la Pușcaș și l-a înlocuit cu Bayrakdar. 

Potrivit Sofascore, schimbarea lui Pușcaș a fost cauzată de o accidentare. Nota românului pentru prestația sa din primele 45 de minute: 6,9, peste media echipei (6,74).

Așadar, odată cu această accidentare, se prelungește coșmarul lui Pușcaș în Turcia, în acest sezon. Pentru că Bodrum ocupă locul 16 din 19 în clasamentul primei ligi, unul care va duce în liga secundă. În acest moment, Bodrum e la cinci puncte distanță de poziția a 15-a, prima care asigură rămânerea în Superliga turcă.

În ceea ce îl privește pe George Pușcaș (28 de ani), românul are 19 meciuri și 5 goluri în actuala ediție de campionat, el fiind chiar cel mai bun marcator al echipei, fără ca acest lucru să fi contribuit la niște rezultate mai bune.