Rafael van der Vaart a dat cărțile pe față despre "prietenia" cu Zlatan Ibrahimovic
Suedezul în vârstă de 41 de ani mai are contract cu AC Milan până pe 30 iunie.
Aflat pentru o perioadă în România, Rafael van der Vaart, fostul mare mijlocaș al naționalei Olandei vorbește cu sinceritate de fiecare dată când e intervievat. Venit în București pentru a fi alături de Estavana Polman, partenera sa de viață - handbalistă la Rapid, Van der Vaart dezvoltă cu abilitate fiecare subiect pe care îl abordează.
Recent, fostul fotbalist de la Ajax, Real sau Inter Milano a dezvăluit că nu a fost prieten la Ajax cu Zlatan Ibrahimovic, actualul atacant al lui AC Milan. Olandezul recunoaște că a fost sceptic, în urmă cu două decenii în privința calităților fotbalistului jucătorului născut în Malmo.
"Am crezut că nu e așa bun!"
”Era de la 18-19 ani la fel ca acum. <<Sunt cel mai bun şi voi arăta tuturor asta>>. Puteai să vezi că avea tot. Era înalt, rapid, tehnic. Dar am crezut că nu este aşa de bun. Şi se poate vedea că m-am înşelat pentru că a avut o carieră fantastică. Am avut problemele noastre. (n.r. tu cu el?) Da.
Pentru că cele două egouri nu funcţionau împreună. Dar cumva puteam să jucăm fotbal împreună, nu eram prieteni. E păcat pentru că îl respect foarte mult.
Ce a reuşit în carieră e o adevărată nebunie. Şi când te uiţi la el...Eu am 20 kg în plus, iar el arată la fel ca în cea mai bună perioadă. Tot respectul. Şi a câştigat aproape tot”, a declarat Rafael van der Vaart, potrivit Orange Sport.
- Zlatan a jucat la Ajax în perioada 2000-2004.
- Suedezul a marcat pentru "Lăncieri" 48 de goluri în 110 partide
- Rafael Van der Vaart a evoluat la Ajax în perioada 2000-2005.
- Mijlocașul olandez a înscris 52 de goluri în 117 meciuri pentru Ajax.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News