Când a „evadat“ din Qatar, unde Al-Gharafa îl scosese din lot (!), Florinel Coman (26 de ani) a avut un debut atât de spectaculos, la Cagliari, în victoria cu Parma (2-1), încât mulți au crezut că pentru internaționalul român urmează un sezon de referință, în Serie A. Din păcate, deocamdată, nu s-a întâmplat așa.

După acel meci cu Parma, Florinel a mai adunat 110 minute, în total, în patru apariții, la Cagliari. Niciodată n-a fost titular și nici n-a mai avut vreun gol sau vreo pasă decisivă. Problema și mai gravă e că, în Serie A, Cagliari e în cădere liberă! N-a mai bătut pe nimeni, de la acel meci cu Parma, adunând două remize și trei înfrângeri, în ultimele cinci etape.

Pe fondul acestei situații, Digi Sport l-a contactat pe agentul lui Florinel Coman, pe italianul Federico Pastorello, pentru a afla ce îl așteaptă pe internaționalul român, accidentat în acest moment.

Nu s-a stins entuziasmul în privința lui Florinel Coman, nimeni nu se aștepta să dea gol în fiecare meci. Nu puteam nici să visăm la asta. A venit din Qatar și era puțin accidentat. A avut nevoie de timp să-și revină, apoi a avut probleme la celălalt picior. Asta nu i-a permis să se antreneze la aceeași intensitate cu restul jucătorilor. Acum, după pauza pentru echipele naționale, va reveni. Va fi tot mai bine pentru el din punct de vedere fizic“, a explicat Pastorello.

Italia are un fotbal perfect pentru Coman

Agentul FIFA a subliniat ceea ce se știa despre Coman și anume că a fost doar împrumutat la Cagliari, el urmând să se întoarcă, la Al-Gharafa (Qatar), în vară.

Nu există opțiune de transfer definitiv în acordul de împrumut al lui Florinel Coman. Ceea ce urmează depinde foarte mult de evoluțiile pe care le va avea. La Al-Gharafa a fost foarte fericit, dar toți jucătorii visează să ajungă în Europa. Dacă apare vreo oportunitate, o vom discuta cu Al-Gharafa. Deocamdată, n-am primit întrebări de la alte cluburi în legătură cu Florinel Coman. E foarte devreme. Mercato e încă la câteva luni distanță“, a explicat agentul FIFA.

Federico Pastorello a încheiat, spunând că, în viziunea sa, Serie A e un campionat care i se potrivește de minune lui Coman.

Italia i se potrivește, 100%. E un jucător inteligent din punct de vedere tactic, are o tehnică uimitoare și un șut fantastic. De asemenea, cultura din Italia e apropiată de cea din România, limba - la fel. Serie A poate fi un campionat foarte bun pentru Florinel Coman“, a adăugat Pastorello.