Anunțul oficial a fost făcut de fotbalistul francez, miercuri dimineață, la câteva ore după ce Le Parisien a scris despre intenția lui Varane de a-și încheia cariera de fotbalist.
Raphael Varane și-a anunțat retragerea din fotbal
Transferat la Como în vară, Varane a jucat într-un singur meci și s-a accidentat chiar la debut. Problemele de la genunchi sunt destul de grave, iar francezul a decis să pună punct carierei.
Într-o postare pe rețelele sociale, Varane le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături și a anunțat că va continua la Como într-un post care urmează să fie stabilit.
"Se spune că toate lucrurile bune au și un final. De-a lungul carierei mele am avut parte de multe provocări, iar aproape toate păreau imposibile. Au fost emoții incredibile, momente speciale și amintiri care vor ține toată viața. Reflectând la aceste momente, cu o mândrie imensă și cu un sentiment de împlinire îmi anunț retragerea din sportul pe care cu toții îl iubim.
M-am menținut la cel mai înalt nivel, am vrut să ies puternic din scenă, nu doar să mă păstrez aici. Este nevoie de o doză mare de curaj pentru a-ți asculta inima și instinctul. Dorința și nevoile sunt două lucruri diferite. Am căzut și m-am ridicat de o mie de ori, însă în acest moment e momentul să spun stop și să agăț ghetele în cui. Ultima victorie a adus un trofeu pe Wembley.
A fost o plăcere să lupt pentru mine, pentru cluburi, pentru țară, pentru coechipieri și pentru suporterii tuturor echipelor la care am fost. De la Lens și Madrid, până la Manchester și echipa națională. Am apărat fiecare club atât cât am putut și am savurat fiecare minut din această călătorie. Sportul la cel mai înalt este o experiență palpitantă. Îți testează fiecare nivel al corpului și al minții. Emoțiile de aici nu le regăsește nicăieri altundeva. În calitate de sportivi, noi nu suntem niciodată satisfăcuți, niciodată nu acceptăm altceva în afară de succes.
Nu am niciun regret, nu aș schimba nimic. Am câștigat mai mult decât aș fi visat, însă, pe lângă distincții și trofee, sunt mândru că am rămas fidel principiilor mele: am fost sincer și am încercat să fac un loc mai bun peste tot pe unde am fost. Sper că v-am făcut pe toți mândri.
Acum începe o nouă viață în afara terenului. Voi rămâne la Como, însă fără ghete și apărători. Voi oferi curând mai multe detalii.
Pentru moment vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor echipelor la care am fost, colegilor, antrenorilor, staff-ului. Îi mulțumesc fotbalului", a scris Raphael Varane.
Raphael Varane, campion mondial cu Franța și de 4 ori câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid
În această vară, Varane a plecat de la Manchester United și a semnat cu nou-promovata Como din Serie A. Aici, francezul a jucat într-o singură partidă din Cupa Italiei contra Sampdoriei și a fost înlocuit după 23 de minute din cauza unor probleme medicale.
Raphael Varane a cucerit Cupa Mondială cu Franța în 2018, iar la Real Madrid, club la care a petrecut 10 sezoane (2011-2021) a câștigat de patru ori Liga Campionilor. Format la Lens, stoperul a strâns 93 de meciuri și 5 goluri la echipa națională.