VIDEO Răzvan Lucescu a anunțat unde va antrena în sezonul viitor: "Ce s-a întâmplat acum m-a rănit enorm"
Răzvan Lucescu anunță că va continua la PAOK Salonic
"A fost un an greu, ciudat, dezamăgitor. Sunt sub influența ultimului rezultat. Am jucat 11 finale între Cupă, Champions League în Asia, Cupa Ligii. Am pierdut 4, am câștigat 7 și asta a fost cea mai dureroasă. Am pierdut și furați de arbitri într-un anumit moment, dar ce s-a întâmplat acum m-a rănit enorm.
Era un meci de câștigat, ar fi trebuit să-l câștigăm și n-am reușit. N-am avut curaj să câștigăm. Nu pot spune că a fost vorba de ghinion, am ratat 7-8 ocazii mari și am primit un gol dintr-o prostie. Fotbalul, în final, îi răsplătește pe cei care sunt îndrăzneți și au curaj. Noi n-am avut curaj", a mai spus Răzvan Lucescu.
Răzvan Lucescu se află din 2021 la al doilea mandat pe banca lui PAOK Salonic. Antrenorul ar avea o clauză uriașă de reziliere, în valoare de 7 milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News