Răzvan Lucescu a fost convins și semnează pentru un salariu uriaș: "Se pregătesc opt contracte!"
Răzvan Lucescu (54 de ani), antrenorul lui PAOK Salonic, va semna prelungirea contracului cu formația greacă.
Lucescu, aflat din 2021 la al doilea mandat pe banca lui PAOK Salonic, mai are contract cu formația greacă până în iunie 2024, însă în scurt timp va semna prelungirea până în 2027, conform presei elene.
Răzvan Lucescu semnează un nou contract cu PAOK Salonic, până în 2027
Răzvan Lucescu și patronul Ivan Savvidis au bătut palma încă de dinainte de Crăciun pentru un nou contract, însă actele vor fi semnate abia săptămâna viitoare. Noua înțelegere va fi valabilă încă trei ani, iar presa greacă a scris recent că Lucescu va avea un salariu anual de două milioane de euro, aici fiind inclusă și remunerația colaboratorilor din staff-ul tehnic. Precedentul contract se ridica la 1,8 milioane de euro.
"Lucescu va semna contractul săptămâna viitoare. Situația a fost ceva mai complicată pentru că e vorba de opt contracte care sunt pregătite, al lui și al colaboratorilor săi. Ce este clar e că românul va continua pe banca lui PAOK pentru încă trei ani", scrie Metrosport.
PAOK Salonic traversează un nou sezon excelent - este lider în Grecia după 20 de etape, cu 47 de puncte, la două lungimi peste AEK Aena, este calificată în semifinalele Cupei Greciei, dar și în optimile de finală ale Conference League.
În primul mandat de la PAOK Salonic (2017-2019), Răzvan Lucescu a câștigat un titlu istoric de campion al Greciei - primul pentru echipa sa după o pauză de 34 de ani, dar și două Cupe ale Greciei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News