Răzvan Lucescu e pe val în Grecia! E aproape de calificare în sferturile de finală ale Cupei cu PAOK
PAOK Salonic este aproape de calificarea în sferturile de finală din Cupa Greciei.
Formația antrenată de Răzvan Lucescu a obținut o victorie la limită cu Volos, scor 1-0, singurul gol al partidei fiind marcat de Schwab, din penalty, în prelungirile primei reprize.
Formă bună pentru PAOK în prima parte a sezonului
PAOK Salonic este calificată în optimile de finală din Conference League, după primele cinci meciuri disputate în grupă, cu patru victorii și un egal.
În campionat, echipa lui Răzvan Lucescu ocupă locul trei, la doar două puncte distanță de liderul Panathinaikos, după 13 etape disputate până în prezent.
De altfel, în ultimele 24 de partide jucate din iulie 2023, PAOK are doar două înfrângeri.
"Suntem într-o perioadă bună, cu energie și încredere bună. Pe zi ce trece chimia jucătorilor se îmbunătățește. Suntem într-o perioadă în care, din fericire, nu avem accidentări.
Există entuziasm în rândul jucătorilor și o atmosferă foarte bună, dar în fotbal trebuie să fii atent pentru că lucrurile se schimbă repede. Trebuie să tratăm fiecare meci ca pe o finală, indiferent de adversar.
Trebuie să dăm dovadă de hotărâre pe teren și concentrare pe tot parcursul meciurilor. Logica noastră este să menținem motivația jucătorilor ridicată, să păstrăm plăcerea, pentru că doar așa poți face față. Dacă crezi într-un moment că ești prea bun, atunci vei greși.
Uneori vom juca bine, alteori nu, dar va trebui să profităm de situații de fiecare dată. Avem jucători cu personalități diferite anul acesta. E altă atmosferă anul acesta", a declarat Răzvan Lucescu în presa din Grecia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News