Real Madrid, încasări de peste 1.05 miliarde de euro
Clubul de fotbal spaniol se află pe primul loc mondial la capitolul încasări, cu 1.05 miliarde de euro contabilizați, în sezonul 2023-2024, conform clasamentului Football Money League realizat de Deloitte, una dintre cele mai mari firme de consultanță fiscală și audit la nivel global.
"Galacticii" au un lot cotat la 1.23 miliarde de euro, cei mai valoroși jucători fiind Vinicius Junior (200 milioane de euro), Jude Bellingham (180 milioane de euro) și Kylian Mbappe (160 milioane de euro). De asemenea, valoarea totală a clubului este estimată la 5.1 miliarde de euro.
La capitolul încasări, șase din primele zece cluburi sunt din Anglia
Pe locul secund se află Manchester City, cu 838 milioane de euro. Clubul englez a câștigat al patrulea campionat consecutiv în Premier League, Club World Cup și Supercupa Europei, în sezonul trecut.
Top 10 în acest clasament este completat de PSG (Franța / 806 milioane de euro), Manchester United (Anglia / 771 milioane de euro), Bayern Munchen (Germania / 765 milioane de euro), FC Barcelona (Spania / 760 milioane de euro), Arsenal (Anglia / 717 milioane de euro), Liverpool (Anglia / 715 milioane de euro), Tottenham (Anglia / 615 milioane de euro) și Chelsea (Anglia / 546 milioane de euro).
Foto - Getty Images