Real Madrid a luat atitudine în cazul Luka Modric, curtat de cluburi din Arabia Saudită. Anunțul făcut de CEO-ul clubului

Real Madrid a luat atitudine în cazul Luka Modric, curtat de cluburi din Arabia Saudită. Anunțul făcut de CEO-ul clubului Fotbal extern

Directorul general al lui Real Madrid, Jose Angel Sanchez, a vorbit despre interesul intens al Arabiei Saudite pentru superstarul echipei, Luka Modric.

Superstarul croat ar putea pleca în iarnă din capitala spaniolă, potrivit informațiilor din presa spaniolă, având pe masă oferte de la mai multe cluburi din Pro League (Arabia Saudită), precum și echipa din MLS, Inter Miami.

Cu toate acestea, CEO-ul Real Madrid, Jose Angel Sanchez, a susținut că Modric, câștigătorul a cinci titluri de Liga Campionilor, nu va părăsi clubul în luna ianuarie.

„Nu există negocieri oficiale cu reprezentanți ai cluburilor arabe pentru a-l transfera pe Luka (n.r. - Modric) în luna ianuarie și nu avem nicio informație cu privire la plecarea sa din echipă în acest moment”, a spus acesta, pentru presa arabă.

Modric rămâne la Madrid și în iarnă

Dacă reprezentanții clubului par siguri că superstarul din linia de mijloc nu va pleca în această iarnă, Modric a făcut clar faptul că este nemulțumit de minutele de joc pe care le-a primit sub conducerea lui Carlo Ancelotti în acest sezon. Este foarte probabil ca jucătorul să părăsească clubul la sfârșitul sezonului, susțin cei de la goal.com.

Modric va putea fi urmărit din nou în acțiune, în tricoul lui Real Madrid, marți, 24 octombrie, în Liga Campionilor.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!