Primul contact cu fotbalul african a „resuscitat“ cariera antrenorului Laurențiu Reghecampf (44 de ani), intrată pe o pantă descendentă. 

Ajuns la Esperance Tunis, în noiembrie 2024, românul tocmai a cucerit Supercupa, acesta fiind primul său trofeu după 7 ani! Iar în campionat, echipa lui „Reghe“ e pe val, pentru că tocmai a câștigat derby-ul cu Zarzis, formația de pe locul 2, mărindu-și avansul în fruntea clasamentului la 5 puncte.

După succesul spectaculos cu Zarzis, scor 4-2, meci în care elevii lui Reghecampf au revenit de la 0-2, tehnicianul român a acordat un interviu în care a vorbit despre problema sa principală, în Tunisia. Concret, „Reghe“ e nevoit să joace la foc automat! Dovadă și faptul că, în primele 19 zile din luna februarie, a disputat cinci meciuri!

Vreau să încep prin a-mi felicita jucătorii. Pentru că s-au luptat și au revenit în meci (n.r. – cu Zarzis), după ce am fost conduși cu 2-0. Am întâlnit echipa de pe locul doi, echipa care e în luptă directă cu noi pentru titlu. După părerea mea, am făcut un meci foarte bun, ne-am creat multe ocazii. Cu puțin noroc, puteam câștiga la o diferență și mai mare. Avem un program foarte dificil. N-avem timp pentru antrenamente (n.r. – din cauza felului în care se succed meciurile). N-avem meciuri ușoare, orice echipă care vine la noi face tot posibilul să câștige, să nu ia gol. Uneori, jucătorii mei sunt foarte obosiți și concentrarea lor nu e la fel ca atunci, când ai timp suficient să pregătești un meci“, a declarat Reghecampf.

Acesta a insistat că elevii săi sunt sub o mare presiune, la ora actuală.

Presiunea e foarte mare din punct de vedere mental. Pentru că, odată la trei, patru zile, trebuie să câștigi. Odată la trei, patru zile, dăm de câte o echipă care vine după o perioadă de șase, șapte zile fără meci. De asta, am și început prin a-mi felicita jucătorii. Unii dintre ei au jucat cu accidentări, alții cu dureri. Dar toți s-au sacrificat pentru echipă și, de aceea, sunt foarte fericit că fac parte din acest grup“, a continuat tehnicianul român.

„Reghe“ a explicat că, din cauza programului infernal, nici n-a avut timp să savureze succesul din Supercupă, venit în weekend-ul trecut.

Normal că m-a bucurat câștigarea Supercupei. A fost un moment fericit pentru toată familia Esperance. Dar n-am avut timp să sărbătoresc victoria. Pentru că a trebuit să pregătesc acest meci din campionat, cu Zarzis“, a încheiat fostul antrenor al FCSB-ului.