VIDEO EXCLUSIV Rică Răducanu a rememorat întâlnirea cu Pele: "Am băut o bere cu el, dar la gagici n-am fost". Cum îl numea brazilianul
Rică Răducanu (76 de ani), fostul mare portar al celor de la Rapid, l-a înfruntat pe legendarul Pele în meciul România - Brazilia 2-3, de la CM 1970.
Legendarul fotbalist brazilian Pele a decedat joi seară, la vârsta de 82 de ani, la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, după luni bune de luptă cu cancerul de colon.
Rică Răducanu a rememorat întâlnirea cu Pele
În stilul inconfundabil, Rică Răducanu a rememorat cu mult umor întâlnirea cu Pele din 1970, spunând ă a fost chiar bucuros că O Rei a fost cel care a înscris în poarta sa la Mondialul din Mexic.
"Am băut și eu o bere cu el. La gagici n-am fost (râde). Ce am vorbit cu Pele? Păi, vorbe! Mai mult din mâini. El așa îmi zicea, Ricardo, pe limba aia...
Eu am bătut palma cu el. Chiar eram bucuros că mi-a dat el gol, să mor eu!", a spus Rică Răducanu, pentru PRO TV.
La CM 1970, Pele a marcat patru goluri, inclusiv două contra României. Pe lângă triumful din Mexic, brazilianul a mai cucerit două Cupe Mondiale, în 1958 și 1962.
Rică Răducanu, la o bere cu Pele
Rică Răducanu a istorisit în luna mai, la Poveștile Sport.ro, un episod pe care l-a trăit alături de marele Pele.
"Ce v-a impresionat cel mai mult la omul Pele?", a fost întrebat Rică Răducanu, la Poveștile Sport.ro, de moderatorul Andru Nenciu.
Fostul mare portar al Rapidului și al naționalei a răspuns rapid, prin a evidenția calitatea umană a triplului campion mondial, dar a subliniat și o întâmplare la un... pahar.
"Un tip modest, mi-a zis 'hai să bem o bere - de un litru - , el a băut un pahar, eu am dat-o peste cap! Era sete mare, prima dată când am fost în Brazilia, în 1969", a spus Rică Răducanu, la Poveștile Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News