Robert Lewandowski îi cere lui Messi să vină la FC Barcelona! Argentinianul are pe masă o ofertă de 500 de milioane de dolari
Robert Lewandowski a cucerit titlul și Supercupa Spaniei în tricoul Barcelonei, în acest sezon, și i-a transmis o invitație lui Lionel Messi de a reveni pe Camp Nou.
Starul polonez și-ar dori ca din sezonul viitor să joace alături de Messi, în tricoul Barcelonei, și să atace împreună noul sezon al Ligii Campionilor.
„Aş vrea să joc cu el aici! Messi şi-a schimbat stilul în ultimii ani, este mai uşor să evoluezi alături de jucători care înţeleg fotbalul atât de profund precum o face el. Leo gândeşte diferit, se poziţionează diferit pe teren, joacă mingea altfel. Are un simţ unic, cu siguranţă ne-ar fi de mare folos.
- Lionel Messi este ademenit în momentul de față de Al Hilal, cu o ofertă de 500 de milioane de dolari.
Lewandowski, fericit că a câștigat titlul cu Barca
Eu sunt mândru de sezonul nostru. Câștigarea campionatului și a Supercupei reprezintă o mare realizare. Acest titlu are un gust diferit de cele câștigate cu Bayern. Și am câștigat opt la rând. Iată-ne în tranziție. Construim ceva nou”, a spus Robert Lewandowski pentru jurnalistul Tomasz Wlodarczyk, citat de MundoDeportivo.
Lewandowski este, în momentul de față (cu trei etape înainte de finalul sezonului), cel mai bun marcator din La Liga, cu 22 de reușite, cinci mai multe decât principalul său urmăritor: Karim Benzema.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Robert Lewandowski, potrivit transfermarkt.com
Juan Laporta îl vrea pe Messi pe Camp Nou
Joan Laporta, președintele Barcelonei, susține că face eforturi în momentul de față pentru a încerca să-l aducă pe Messi înapoi la FC Barcelona.
„Am vorbit cu Leo pentru a găsi o soluție pentru a reglăm o situație în care am fost nevoit să pun clubul mai presus de orice, inclusiv mai presus de el, cel mai bun jucător din lume. A fost o discuție foarte afectuoasă și plăcută.
În ultima perioadă, ne-am trimis mesaje, l-am felicitat pentru Cupa Mondială. Mi-a răspuns, ne cunoaștem de atâția ani, de când avea 14 ani, este o relație bună.
Messi iubește Barcelona, nimeni nu trebuie să se îndoiască de acest lucru. Simte că Barcelona este casa lui. Ar fi nepotrivit să vorbim despre acest aspect (n.red. despre revenirea lui Messi) pentru că aparține încă de PSG. Trebuie să așteptăm finalul sezonului și atunci putem vorbi liniștiți.
Cu tot respectul pentru Arabia Saudită, Barca este Barca și este casa lui. Barcelona poate concura cu toată lumea, istoria o spune. Arabia Saudită face o treabă foarte bună, se investește mult, dar Barca este Barca”, spunea Joan Laporta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News