Pe vremuri, un meci Al-Ittihad Jeddah – Al-Nassr Riad, nu că n-ar fi interesat pe nimeni la nivel internațional, dar probabil s-ar fi jucat și în fața unor tribune cu multe locuri goale! Și aici se vede însă cum petrodolarii au făcut minuni! Pentru că partida amintită, disputată vineri, a fost una transmisă la nivel internațional. Și ne dăm seama de ce, când vedem numele celor implicați în această confruntare din etapa a 13-a din Saudi Pro League.
Pe băncile tehnice s-au aflat Laurent Blanc (Al-Ittihad Jeddah) și Stefano Pioli (Al-Nassr Riad). Care i-au avut printre titulari pe Ngolo Kanté, Fabinho, Benzema și Bergwijn, respectiv Aymeric Laporte, Brozovic, Cristiano Ronaldo și Sadio Mane!
În fața unor tribune arhipline, Al-Ittihad – Al-Nassr a oferit un meci spectaculos. Benzema a deschis scorul, în minutul 55, iar Ronaldo a egalat, aproape imediat, în minutul 57. Rezultatul final, 2-1 pentru gazde, a fost stabilit, în minutul 90+1, după ce olandezul Steven Bergwijn (fost star la Ajax și Tottenham), a luat o acțiune pe cont propriu și a finalizat cu un șut la colțul lung.
Victoria a menținut Al-Ittihad pe primul loc, cu 36 de puncte. Podiumul e completat de Al-Hilal Riad și de Al-Quadisiya, cu 31, respectiv 28 de puncte.
Pentru Cristiano Ronaldo se prefigurează un alt sezon fără trofeu la Al-Nassr Riad, în condițiile în care echipa sa ocupă doar locul 4, cu 25 de puncte.
În actuala ediție din Saudi Pro League, sârbul Aleksandar Mitrovic e cel mai bun marcator, deocamdată, având 12 goluri. Ronaldo și Benzema sunt pe următoarele poziții, cu câte 10 reușite.