"Rușine internațională". Jurnaliștii de la Brazilia au reacționat imediat după anunțul galacticilor despre Carlo Ancelotti
Real Madrid a anunţat vineri că i-a prelungit contractul lui Carlo Ancelotti până pe 30 iunie 2026, acord care iniţial urma să expire în iunie 2024.
Noua înțelegere pune capăt speculaţiilor privind un angajament la naţionala Braziliei din vara anului viitor, iar reacțiile din America de Sud nu au întârziat să apară.
La scurt timp după anunțul oficial, jurnaliștii brazilieni și-au expirmat părerea despre eșecul Federației de Fotbal de a-l aduce pe tehnicianul italian la cârma primei reprezentative.
"O instituție care nu face nimic pentru a îmbunătăți fotbalul brazilian. O rușine după alta", "Ancelotti și-a prelungit contractul cu Real Madrid, CBF se află în fața unei rușini internaționale", "Au așteptat un an și timpul a trecut. Președintele retras, Ednaldo Rodrigues, are de dat niște explicații" sunt doar câteva dintre mesajele apărute pe rețelele de socializare.
Carlo Ancelotti continuă la Real Madrid
Tehnicianul de 64 de ani se află la al doilea mandat cu Real Madrid, începând din 2021, după cel din perioada 2013-2015.
În cinci sezoane la Real Madrid, Carlo Ancelotti are în palmares 10 trofee: un titlu (2022), Cupa Spaniei (2014, 2023), Supercupa Spaniei (2022), Liga Campionilor (2014, 2022), Supercupa Europei (2014, 2022) şi Cupa Mondială a Cluburilor (2014, 2022).
Carlo Ancelotti este singurul antrenor care a câştigat patru trofee în Liga Campionilor şi a obţinut cele mai multe victorii în istoria acestei competiţii (118), fiind şi primul antrenor care a cucerit titlul în cele cinci mari ligi europene (Italia, Anglia, Franţa, Germania şi Spania).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News