Sadio Mane, pregătit pentru o nouă provocare. Starul lui Liverpool a dezvăluit unde și-ar dori să joace
Sadio Mane a realizat una dintre cele mai importante performanțe din cariera sa, impunându-se cu naționala Senegalului la Cupa Africii.
Starul celor de la Liverpool este pregătit de noi provocări pe plan profesional și este dispus să accepte un contract la o altă echipă importantă din Europa dacă va primi oferta potrivită.
Fotbalistul de 29 de ani mai are 18 luni de contract cu Liverpool, însă și-ar dori să evolueze și în La Liga, anunță cei de la Goal.
Mane își dorește o nouă provocare, ținând cont de faptul că a reușit să câștige toate trofeele importante cu Liverpool, iar motivația nu mai este la fel de mare.
După succesul din Cupa Africii, senegalezul a devenit cel mai decorat fotbalist din istoria continentului, iar sportivul nu vrea să se oprească aici.
Sadio Mane mai are contract până în 2023 cu Liverpool, iar până acum nu a acceptat nicio ofertă de prelungire venită din partea clubului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News