Dorind să organizeze „cea mai mare Cupă Mondială din istorie”, Arabia Saudită are în plan 15 stadioane, dintre care 11 noi, construite special, fiecare mai spectaculos decât celălalt.

Deloc surprinzător, FIFA a oficializat, miercuri, atribuirea Cupei Mondiale din 2034 Arabiei Saudite, care a anunţat deja că ediția de peste zece ani va fi „cea mai mare Cupă Mondială din istorie” şi un „spectacol grandios, nemaivăzut până acum”.

Printre noile stadioane se numără Salman International Stadium din Riad, cu o capacitate de 92.000 de locuri, dar şi mult-aşteptatul Stadion Neom, cu o structură care se va înălţa la 350 de metri deasupra solului într-un oraş futurist numit „The Line”. Stadionul Neom va fi alimentat în întregime cu energie eoliană şi solară regenerabilă, potrivit news.ro.

Stadionul Internaţional King Salman, cu o capacitate de 92.000 de locuri, asemănător unui vulcan, va deveni cel mai mare stadion din Arabia Saudită şi va găzdui ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale. Inaugurarea e prevăzută pentru 2029. 

Stadionul ROSHN din Riad, cu o capacitate de 46.000 de locuri, va avea forma unui cristal uriaş, va include spaţii verzi vaste, magazine, restaurante şi zone de recepţie. Construcţia urmează să înceapă în 2028.