Redknapp l-a jignit pe Tuchel și a făcut salutul nazist
Fostul antrenor Harry Redknapp s-a trezit în mijlocul unui imens scandal, după ce a glumit în privința originii germane a lui Thomas Tuchel, care a preluat banca naționalei engleze la începutul acestui an. Antrenorul de 78 de ani a ținut un discurs la un eveniment din Londra, înainte de meciurile "Three Lions" cu Albania (2-0) și Letonia (3-0), și a ales să facă niște comentarii deplasate.
"O să fi sincer, cred că este un spion german. Asta cred. Serios, a fost trimis sub acoperire ca să ne nenorocească. Vă zic, este la fel ca Lord Haw Haw (n.r. - William Joyce, jurnalist de radio și membru al British Union of Fascists, care a propagat mesaje pentru o capitulare a Marii Britanii în fața Germaniei, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial) în timpul războiului, care ne zicea că cei mai buni soldați au fost capturați de germani și că trebuie să ne predăm", a spus Redknapp, făcând inclusiv un salut nazist sugestiv, spre amuzamentul unei părți a publicului prezent la eveniment.
Tuchel nu a fost primit cu brațele deschise în Anglia
În ciuda experienței la nivel de club, unde le-a antrenat cu succes pe Mainz, Dortmund, PSG, Chelsea și Bayern Munchen, câștigând Champions League, Supercupa Europei și Club World Cup cu londonezii, Thomas Tuchel (51 de ani) a fost primit cu reticență de o parte a fanilor naționalei engleze și de numeroși oameni de fotbal autohtoni. Acesta este abia al treilea manager cu normă întreagă al Angliei, după suedezul Sven-Goran Eriksson și italianul Fabio Capello, din 1872 și până în prezent.
Harry Redknapp (78 de ani) a fost fotbalist timp de 17 ani (West Ham United, Bournemouth, Brentford, Seattle Sounders, Leamington, Phoenix Fire) și a pus capăt în 2017 carierei de manager, care s-a întins pe 34 de ani (Bournemouth, West Ham United, Portsmouth, Southampton, Tottenham, QPR, Iordania, Birmingham City). Redknapp a fost ultimul antrenor englez care a câștigat un trofeu național major (FA Cup, în 2008, cu Portsmouth), înainte ca Eddie Howe să o conducă pe Newcastle spre victoria în finala Carabao Cup din acest an.
Foto - Getty Images










