Scandal uriaș după meciul legendelor granzilor Spaniei! Arbitrul român, suspendat pe termen nedeterminat. Ce s-a întâmplat
Arbitrul român, suspendat de după ce s-a fotografiat și i-a cerut tricoul lui Ronald de Boer.
Legende lui Real Madrid și ale Barcelonei su disputat, marți seară, un meci demonstrativ pe arena ”Bloomfield” din Tel Aviv.
Meciul a fost condus de la centru de arbitrul româno-israelian, Dan Ucenic, 44 de ani, care a și fost suspendat ulterior, pe periodă nedeterminată, după ce s-a aflat că s-a fotografia cu legendele (Ronaldinho, Rivaldo, Deco, Roberto, Carlos și Figo), iar la finalul meciului a plecat cu tricoul fostului jucător al Barcelonei, Ronald de Boer.
Ucenic a fost informat de Comisia Arbitrilor din Israel că a fost suspendat până la prima ședință a organismului, deoarece a încălcat regula care le interzice arbitrilor să se fotografieze cu fotbaliștii sau să le ceară tricourile.
Câteva luni de suspendare pentru arbitrul român
Dan Ucenic ar putea primi o suspendare între 3 și 6 luni. În cazul unei suspendări de doar trei luni, românul ar pierde doar o lună din noul sezon din Israel, care începe în luna septembrie.
Ucenic (44 de ani) arbitrează de 22 de ani, din care timp de 12 ani a fost delegat în prima ligă din Israel. Potrivit regulamentelor în vigoare, Ucenic mai are dreptul să oficializeze pentru încă un an și jumătate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News