Ianis Hagi a redevenit titular, la Rangers, dar e foarte posibil ca, în curând, să facă pasul spre Serie A din Italia. Pentru că interesul clubului Genoa, patronat de Dan Șucu, despre care Gazzetta dello Sport a scris zilele trecute, e confirmat acum și de Ibrox News.
Sursa citată a notat că Hagi jr ar fi play-maker-ul pe care îl caută formația antrenată de Patrick Vieira și că mutarea ar fi devenit o variantă după preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către Dan Șucu, la Genoa. Ibrox News a și oferit un argument suplimentar în ceea ce privește realizarea transferului în iarnă. Concret, Rangers e acoperită pentru poziția de play-maker. De asemenea, Ianis ar putea fi tentat de o plecare în Italia, un pas înainte din punct de vedere profesional, în condițiile în care Serie A e printre cele mai puternice cinci campionate de pe continent, alături de La Liga (Spania), Bundesliga (Germania), Premier League (Anglia) și Ligue 1 (Franța).
Mesajul lui Ianis Hagi pentru fanii lui Rangers
Până să vedem cât va mai sta internaționalul român la formația din Glasgow, acesta a avut un mesaj pentru suporteri, după înfrângerea cu St Mirren (1-2) care a pus gaz pe focul nemulțumirilor.
„Sută la sută, jucăm pentru fani, pentru istoria acestui club și pentru a proteja imaginea lui. Firește, nu suntem mulțumiți de cum s-a încheiat partida cu St Mirren și sperăm să revenim pe drumul cel bun. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Ne dăm seama și noi în ce situație suntem în campionat, că e deja o distanță foarte mare față de locul 1. Dar mai sunt multe meciuri de jucat. Să sperăm ca partide, precum cele cu St Mirren, ne vor ajuta să înțelegem ce trebuie să facem pentru a câștiga în perioada asta a anului. Trebuie să fim mult mai dinamici și să înțelegem că traversăm o perioadă foarte importantă pentru club. Ne dorim să câștigăm cele trei puncte cu Motherwell (n.r. – duminică)“, a spus Ianis Hagi.
Acesta s-a referit și la situația sa, la Rangers, în acest sezon: „A fost un carusel al emoțiilor. Dar, momentan, mă bucur de fotbal. Simt că urmează o perioadă foarte bună și sper să ajut echipa în fiecare meci prin calitățile mele și creativitatea mea“.