Sfatul pe care Harry Maguire l-a primit de la David Beckham, în contextul problemelor pe care le întâmpină la Manchester United

Sfatul pe care Harry Maguire l-a primit de la David Beckham, în contextul problemelor pe care le întâmpină la Manchester United Fotbal extern

David Beckham (48 de ani) i-a transmis lui Harry Maguire (30 de ani) să se concentreze pe fotbal și să ignore criticile care vin din afară.

Fundașul lui Manchester United nu trece prin cea mai bună formă, iar în ultimele luni a căzut în ierarhia echipei de pe Old Trafford. În vârstă de 30 de ani, Maguire a fost ținta unor atacuri pe stadioane, dar și pe rețelele de socializare.

Managerul Erik ten Hag i-a retras banderola de căpitan înainte de startul acestui sezon, iar Maguire a obținut cu greu minute sub comanda olandezului. Deși până acum s-a bucurat de încrederea lui Gareth Southgate la naționala Angliei, englezii scriuc că acum se confruntă cu un viitor incert atât la club, cât și în echipa națională.

„Harry trebuie să continue să facă ceea ce face. El trebuie să se concentreze pe fotbal, ceea ce și face. Este un tip bun - a avut o carieră grozavă. Se exagerează cu criticile? Cred că da”, a spus Beckham, potrivit ManchesterEveningNews.

Beckham a trecut la rândul său printr-un moment dificil în cariera de fotbalist

Beckham a avut el însuși parte de un tratament ostil la revenirea la Manchester United, după ce a primit un cartonaș roșu pentru o lovitură aplicată lui Diego Simeone într-un meci din „optimile” Cupei Mondiale din 1998, pe care Anglia a pierdut-o în cele din urmă la loviturile de departajare, împotriva Argentinei.

„Abuzul la care am fost supus după Cupa Mondială a fost greu de suportat”, a spus Beckham.

„A fost un moment dificil - dar trecem cu toții prin aceste momente, atunci, după Cupa Mondială,  a fost rândul meu. Am comis o greșeală și am fost, evident, pedepsit pentru ea - dar toți facem greșeli, și am avut norocul să am oamenii potriviți în jurul meu pentru a trece peste asta.

A fost mai mult decât doar fotbalul în final - asta a fost partea dificilă. Oamenii veneau la ușa casei bunicilor mei, iar când ieșeam la cină în Londra, mă scuipau. A fost greu, dar noroc că am avut oameni buni în jurul meu”, a povestit Beckham.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!