SPECIAL | Cum arătau cele mai puternice cinci campionate din Europa, în urmă cu 100 de ani

În urmă cu 100 de ani, în Anglia, Liverpool câștiga al treilea titlu de campioană din istoria sa, în timp ce FC Barcelona se impunea în Copa del Rey, cea mai importantă competiție internă din Spania, la acel moment, cu o echipă din care făceau parte mai mulți jucători legendari. În același an, în Italia au avut loc două campionate paralele, cu două campioane naționale desemnate, în Germania avea loc un scandal monstru și nu se mai decerna titlul, iar Franța nu organiza un campionat, revenindu-și cu greu după Primul Război Mondial.     

LIVERPOOL, AL TREILEA TITLU DIN ISTORIA SA

În Anglia, First Division Fotball League din 1921-1922 a avut la start 22 de echipe. Manchester United a terminat pe ultimul loc și a retrogradat în Second Division, Everton a scăpat și ea de căderea în liga secundă la mustață, Arsenal a terminat pe locul 17, Manchester City a încheiat pe poziția a zecea, imediat după Chelsea, Newcastle s-a clasat pe locul șapte, iar Aston Villa - pe cinci. Titlul a fost câștigat de Liverpool, cu șase puncte peste Tottenham și opt deasupra lui Burnley. "Cormoranii" câștigau al treilea lor titlu din istorie, după cele din 1900-1901 și 1905-1906, care aveau să fie urmate de alte 16. 

Dacă vedetele din acest sezon sunt egipteanul Salah, olandezul Van Dijk, senegalezul Mane sau brazilianul Firmino, în urmă cu un secol idolii tribunelor erau englezii Harry Chambers, transferat de Liverpool în 1915, dar care a jucat primul meci abia în 1919, după ce fusese înrolat în regimentul de infanterie irlandez The Connaught Rangers și fusese rănit în luptele din Primul Război Mondial, și Dick Forshaw, condamnat ulterior la 12 luni de închisoare cu muncă silnică pentru fraudă în cazul unui bilet de pariuri.   

ITALIA A AVUT DOUĂ CAMPIOANE, NOVESE ȘI PRO VERCELLI

În Italia, sezonul 1921-1922 a fost unul cu scandal și complicații. Cele mai importante și bogate cluburi de fotbal au cerut reducerea numărului de echipe din prima ligă, dar majoritatea reprezentanților au votat împotriva măsurii, crezând că o parte se pot desființa, din lipsa interesului spectatorilor, dacă ajung în liga secundă. 

În acea stagiune, Italia a avut două campioane. Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC) a organizat Prima Categoria, cu grupe zonale pentru Piemont, Liguria, Lombardia, Veneto și Emilia, urmate de grupe semifinale și play-off-uri de retrogradare. În finala competiției, US Novese și Sampierdarenese, actuala Sampdoria, au terminat 0-0 și prima s-a impus la rejucare, scor 2-1.  

În paralel, cluburile rebele au format Confederazione Calcistica Italiana (CCI) și au organizat independent Prima Divisione. Campionatul a cuprins două jumătăți de tablou, numite Lega Nord și Lega Sud. În zona nordică, o grupă a fost câștigată de piemontezii de la Pro Vercelli, urmați de Novara și Bologna, în timp ce în cealaltă grupă s-au clasat pe primele locuri Genoa, Alessandria și Pisa. 

În Finali din Lega Nord, Pro Vercelli trecea de Genoa, 0-0 și 2-1. Actualii granzi din Serie A au terminat campionatul pe locuri modeste, Juventus ocupând poziția a șasea și Milan sfârșind pe nouă în Lega Nord Girone A, în timp ce Inter Milano a terminat pe ultimul loc în Lega Nord Girone B.

În partea sudică au fost organizate cinci grupe (Campana, Laziale, Marchigiana, Pugliese, Siciliana), cu Fortitudo învingând pe Puteolana, scor 2-0, în ultimul act al Lega Sud. În marea finală, Pro Vercelli, care câștiga al șaptelea titlu național, s-a impus cu 3-0 și 5-2 în fața lui SGS Fortitudo Roma. 

După terminarea stagiunii, conducătorii au revenit la sentimente mai bune și cele două campionate s-au contopit. În acest moment, Pro Vercelli evoluează în Serie C, terminând sezonul regulat pe locul șapte și urmând să întâlnească pe Pergolettese, pe 1 mai, în play-off-ul de promovare, în timp ce Novese este înscrisă în Prima Categoria Piemonte-Valle d'Aosta, în diviziile de amatori ale fotbalului italian.  

ÎN SPANIA, CAMPIONATELE REGIONALE CALIFICAU ÎN COPA DEL REY

La Liga, campionatul național din Spania, s-a disputat pentru prima dată abia în 1929. În stagiunea 1921-1922, Real Madrid a câștigat Campeonato Regional Centro, urmată de Atletico Madrid, competiția pentru Castilia și Andaluzia fiind una dintre cele patru ligi regionale care calificau în Copa del Rey. Celelalte erau Campeonato Regional Norte (Alava, Vizcaya, Guipuzcoa, Navarra și La Rioja), Campeonato Regional Este (Catalonia, Valencia, Alicante și Murcia) și Campeonato Regional Oeste (Santander, Asturia și Galicia).

Copa del Rey 1922, cel mai importantă competiție națională din Spania la acel moment, a fost câștigată de FC Barcelona, care a învins în finală pe Real Union Irun, cu 5-1. Rivala Real Madrid fusese învinsă de echipa bască, în semifinale, cu 4-0. În echipa catalanilor străluceau Paulino Alcantara, care este considerat unul dintre cei mai mari atacanți din istoria clubului "blaugrana", cu cele cele 395 de goluri marcate în 399 de meciuri jucate, cuplul de mijlocași Ramon Torralba - Josep Samitier, portarii Ricardo Zamora și Ferenc Plattko, atacantul Vicente Piera și extrema Emili Sagi-Barba, antrenați de englezul Jack Greenwell. 

GERMANIA, FĂRĂ CAMPIOANĂ DUPĂ SCANDAL ȘI CONTESTAȚII

Dacă Italia avut două campioane, Germania nu a avut niciuna. În faza finală a campionatului german din 1922, denumit Viktoria Trophy, s-au calificat cele șapte câștigătoare ale campionatelor regionale (Titania Stettin, Viktoria Forst, SV Norden-Nordwest, SpVGG Leipzig, Hamburger SV, Arminia Bielefeld, FC Wacker Munchen) și campioana națională din sezonul precedent (FC Nurnberg). În finală au ajuns Hamburg și Nurnberg, meciul terminându-se la egalitate, 2-2, după prelungiri. Întâlnirea a fost abandonată după 189 de minute de joc, după ce s-a înnoptat, din cauză că "Deutsches Stadion" din Berlin nu dispunea de instalație de nocturnă.

La rejucare, partida s-a încheiat din nou cu o remiză, 1-1, după prelungiri, dar meciul disputat pe "Probstheidaer Stadion" din Leipzig a fost abandonat, după ce Nurnberg a rămas în doar șapte jucători, cu unul mai puțin decât cerea regulamentul. Inițial, titlul i-a fost acordat lui Hamburg, dar Nurnberg a depus contestație și a câștigat. Ulterior, hanseaticii au înaintat un contraprotest și au câștigat, dar au refuzat primirea titlului, așa că sezonul 1921-1922 a rămas fără o campioană oficială.

A fost a doua oară și ultima, în istoria fotbalului german, când s-a întâmplat acest lucru, după finala din 1904, când ultimul act nu s-a mai disputat pentru că Britannia Berlin a contestat faptul că meciul trebuia să se dispute pe stadionul lui VfB Leipzig, nu pe un teren neutru, așa cum cerea regulamentul. Campionatul din 1922 a avut șase golgheteri, printre care legendarii fotbaliști germani Heinrich Trag, Otto Hardener sau Luitpold Popp.  

FRANȚA, FĂRĂ CAMPIONAT ORGANIZAT

În Franța, Union des Societes Francaises de Sports Athletiques (USFSA) nu a organizat campionatul național, între 1919 și 1926, într-o perioadă când țara se refăcea după distrugerile și pierderile de vieți omenești din Primul Război Mondial, așa cum nu au avut loc nici între 1914 și 1918, în timpul conflagrației. Le Havre AC a ieșit campioană în 1919 și a rămas deținătoare a trofeului, până în 1926, când Cercle Athletique de Paris-Charenton s-a impus în Division d'Excellence.

Cea mai importantă competiție fotbalistică din acel an, Coupe de France, a fost câștigată de Red Star Olympique, actuala Red Star FC Paris, al patrulea cel mai vechi club din Franța, după Standard Atheltic Club Paris, Le Havre AC și Girondins de Bordeaux. În ultimul act, parizienii au învins cu 2-0 pe Stade Rennais Universite Club, pe "Stade Pershing" din Paris. 

Foto - @lfchistory