Sri Lanka și-a făcut națională competitivă cu fotbaliști născuți în Europa și Australia!

Sri Lanka și-a făcut națională competitivă cu fotbaliști născuți în Europa și Australia! Fotbal extern

Jucători din Germania, Anglia, Franța, Suedia sau Australia au ridicat nivelul reprezentativei asiatice.

În martie 2024, naționala de fotbal a statului Sri Lanka a câștigat primul meci după o pauză de trei ani. 

Au învins Bhutanul și au eliminat Cambodgia

"Golden Army" a trecut cu 2-0 de Bhutan, cu o echipă total reformată. De atunci, echipa a mai reușit eliminarea Cambodgiei (0-0, 2-2, 4-2 după lovituri de departajare), în play-off-ul pentru calificarea la AFC Asian Cup 2027.

  • Sri Lanka Si A Facut Nationala Competitiva Cu Jucatori Nascuti In Afara Tarii 5

Sri Lanka, fostul Ceylon, este o țară insulară din Oceanul Indian, are o populație de 22.1 milioane de locuitori, dar este clasată pe locul 200 în clasamentul FIFA. Cel mai important stadion al țării este Colombo Racecourse (10.000 de locuri), un fost aerodrom militar, iar echipele principale sunt anonimele Blue Star, Air Force, Defenders, Colombo, Renown, Navy Sea Hawks și Up Country Lions. Sute de mii de cetățeni lucrează în Europa, dintre care câteva mii doar în România. Momentan, reprezentativa asiatică este condusă de interimarii Abdullah Al Mutairi (Kuweit) și Keith Stevens (Scoția).  

Jucători născuți în Europa și Australia, aproape jumătate din lotul naționalei

Printre jucătorii cu origini srilankeze, dar născuți și formați ca fotbaliști în străinătate și care au ajutat la saltul valoric din ultimii ani, se numără Jack Hingert (născut în Anglia / legitimat la Brisbane Roar), Jason Thayaparan (Germania / Eintracht Trier), Barath Suresh (Australia / Langwarrin SC), Claudio Kammerknecht (Germania / Dinamo Dresda), Steven Sacayaradjy (Franța / Onet-le-Château Football), Leon Perera (Germania / LSK Hansa), Anujan Rajendram (Norvegia / Strindheim IL), Adhavan Rajamohan (Suedia / IFK Haninge), Sam Durrant (Anglia / Dundalk), Oliver Kelaart (Australia / Haukar Hafnarfjordur), Ahmed Waseem Razeek (Germania / Eastern District), Wade Dekker (Australia / Dandenong Thunder), Dillon De Silva (Anglia / Sutton United), Christopher Garrett Kelly (Anglia / Aveley FC), Dagsan Vigneswaran (Elveția / Concordia Lausanne), Rahul Suresh (Australia / Moreland City FC), Regize Canistan (Franța / Montceau Bourgogne) sau Mario Jude Dominicus (Malta / Luqa St. Andrew's). 

Foto - Football Sri Lanka

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!