Starul de la Real Madrid pus la colț de fani după ce l-a votat pe Leo Messi la FIFA The Best a venit cu răspuns
Luni seară a avut loc gala FIFA The Best 2022, unde au fost premiați cei mai buni jucători ai anului trecut.
Lionel Messi (35 ani) a fost marele câștigător al trofeului The Best, trecându-și în palmares cel de-al 77-lea trofeu individual și cel de-al șaptelea astfel de trofeu. Superstarul argentinian a obținut cel mai mare punctaj în urma voturilor primite de la căpitanii și selecționerii naționalelor, câte un jurnalist din fiecare țară, dar și fani.
Unul dintre voturi a stârnit însă indignare în rândul madrilenilor, care nu au trimis niciun reprezentant la gală. David Alaba, căpitanul Austriei, a fost criticat dur de fanii Realului după publicarea listelor cu voturile, când fanii au aflat că pe primul loc în preferințele sale a fost pus Lionel Messi și nu Karim Benzema, coechipierul său, pe care l-a pus pe locul al doilea.
Reacția lui David Alaba după criticile primite
Criticat dur, numit chiar „trădător” de unii dintre fanii Realului, David Alaba a ținut să facă lămuriri printr-o postare pe contul său de Twitter.
„În ceea ce privește trofeul FIFA The Best: echipa națională a Austriei votează pentru acest trofeu ca echipă, nu doar eu. Fiecare membru al consiliului echipei poate vota și așa este decis. Toată lumea știe, în special Karim, că îl admir pe el și prestațiile lui.
Am spus deseori că pentru mine, el este cel mai bun atacant din lume și asta rămâne. Fără dubiu”, a scris David Alaba pe Twitter.
Regarding FIFA The Best Award:
The Austrian national team vote for this award as a team, not me alone. Everyone in the team council is able to vote and that's how it's decided.Everyone knows, especially Karim, how much I admire him and his performances
— David Alaba (@David_Alaba) February 28, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News