Suma impresionantă pe care o cere Cardiff celor de la FC Nantes în urma decesului lui Emiliano Sala

Suma impresionantă pe care o cere Cardiff celor de la FC Nantes în urma decesului lui Emiliano Sala Fotbal extern

Cardiff City cere compensaţii în valoare de 80 de milioane de lire sterline (95 de milioane de euro) din partea echipei franceze FC Nantes, după decesul atacantului argentinian Emiliano Sala, în urmă cu mai bine de trei ani, anunţă cotidianul britanic The Sun, citat de Agerpres.

Achiziţionat cu 17 milioane de euro de Cardiff City, în ianuarie 2019, Emiliano Sala şi-a pierdut viaţa într-un accident de avion, în timp ce traversa Canalul Mânecii.

Trei ani mai târziu, situaţia nu a fost încă rezolvată de diferitele instanţe internaţionale, iar Cardiff City speră acum să obţină compensaţii de 80 de milioane de lire sterline, estimând că FC Nantes este vinovat pentru dispariţia lui Sala, fiind responsabil de zborul respectiv, în momentul transferului jucătorului.

Retrogradat în liga a doua engleză la finalul sezonului 2018-2019, clubul galez se consideră lezat în acest caz, iar suma respectivă pe care o solicită este justificată de oficialii lui Cardiff City prin pierderile financiare suferite în urma acestei retrogradări sportive, pe care consideră că o putea evita dacă ar fi beneficiat de serviciile lui Sala, subliniază The Sun.

De menţionat că, la trei ani de la moartea lui Emiliano Sala, Cardiff City se află în continuare în liga secundă, ocupând în prezent locul 19 (din 24 de echipe), cu două etape înainte de finalul sezonului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!