VIDEO Șumudică, amnezic după ce Fener l-a bătut iar! Corigent în 2024, românul a dat declarația serii în Turcia
Marius Șumudică a bifat un nou eșec pe banca lui Gaziantep.
De această dată, antrenorul român a pierdut în Cupa Turciei, 0-2 cu Fenerbahce. Michy Batshuayi, în minutele 17 și 31, a semnat cele două goluri ale meciului.
Gaziantep a ratat un penalty în minutul 29, prin Alex Maxim, moment după care Șumudică, disperat, s-a luat cu mâinile de față. La faza următoare, Fenerbahce și-a dublat avantajul. Nu s-a mai marcat până la final, așa că Gaziantep părăsește competiția încă din optimi.
Șumudică, amnezic după eșecul cu Fener: „Nu-mi amintesc să fi ajuns la poarta noastră!”
După meci, Marius Șumudică a avut o declarație care a stârnit zâmbete în Turcia. „Cred că am jucat mai bine azi. Nu-mi amintesc ca Fenerbahce să fi ajuns la poarta noastră în prima repriză”, a spus antrenorul român, potrivit presei locale.
Pe teren, gruparea din Istanbul a avut numeroase șanse de gol și a irosit situații extrem de favorabile în ultimele zece minute ale meciului. „A fost un meci deschis, am avut ocazii, dar n-am putut să marcăm nici din penalty. Dacă nu profiți de oportunități în fața echipelor mari, înfrângerea e inevitabilă. Am exersat chiar ieri, la antrenament, penalty-urile. Ce să fac dacă jucătorii ratează penalty-uri?”, a mai zis Șumudică.
Tehnicianul român a anunțat totodată că Gaziantep va perfecta două transferuri joi. Întrebat de numele jucătorilor, Șumudică a răspuns tăios: „Credeți că sunt prost? Să vă zic numele până nu facem transferurile? E profesionist? Dacă vă spun și apoi îi ia altă echipă?”.
Marius Sumudica, sorulan sorulara birazcık tepki gösterdi. ???? pic.twitter.com/ubt1lFpmrY
— Fotomaç (@fotomac) February 7, 2024
Marius Șumudică, bilanț submediocru în 2024
Marius Șumudică, numit antrenor principal la Gaziantep la începutul lui septembrie, traversează un 2024 extrem de slab. În acest debut de an, echipa românului are doar o victorie, și aceea cu o echipă de liga a doua, Bodrum FK, 1-0 în Cupa Turciei, pe 17 ianuarie.
În rest, Șumudică are un bilanț de patru egaluri și trei eșecuri. Înfrângerea cu Fenerbahce, de miercuri, este a doua în fața clubului din Istanbul în 2024. Gaziantep a cedat cu Fener și în campionat, 0-1, pe 14 ianuarie.
După acel joc, Șumudică l-a criticat dur pe tehnicianul lui Fenerbahce, Ismail Kartal. Reacția sa a stârnit furie în Turcia. „Șumudică, nu e deloc vina ta! E vina celor care te-au adus în țara asta să faci show. Spui că ai jucat la același nivel cu Fenerbahce? Ce meci ai văzut? Te-ai uitat? Cum ai tupeul să-l numești așa pe Ismail Kartal? Ce păcat, ce păcat”, a scris atunci Haldun Domaç, jurnalist și comentator cunoscut în țara Semilunei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News