Suporter al echipei Dinamo Zagreb, înjunghiat lângă stadionul San Siro
Un suporter al echipei croate Dinamo Zagreb a suferit răni uşoare după ce a fost înjunghiat în apropierea stadionului San Siro din Milano, înaintea meciului din Liga Campionilor cu AC Milan, informează presa italiană.
Cu puţin timp înaintea startului partidei, la care au asistat aproximativ 4.000 de suporteri croaţi, unul dintre fanii lui Dinamo Zagreb, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghiat în fesă, fiind transportat la spital, cu leziuni uşoare, conform agenţiei ANSA.
Potrivit autorităţilor italiene, 36 de suporteri croaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru "identificare". Douăzeci şi trei de fani sunt cercetaţi pentru diverse infracţiuni, în timp ce 20 dintre ei fac obiectul unei interdicţii pe stadioane.
Croații au venit la meci pregătiți de „război”
În cursul dimineţii de miercuri, poliţia a confiscat fumigene, un baston telescopic şi mai multe cuţite, în urma controalelor efectuate în rândul susţinătorilor croaţi, potrivit ANSA.
Nu au fost semnalate incidente pe stadion, unde miile de suporteri croaţi au urmărit meciul de la ultimul etaj al peluzei nord, vizavi de ultraşii milanezi.
AC Milan a învins-o cu 3-1 pe Dinamo Zagreb, prin golurile lui Olivier Giroud (45 - penalty), Alexis Saelemaekers (47) şi Tommaso Pobega (77). Pentru oaspeţi a punctat Mislav Orsic (56).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News