Legenda braziliană, Ronaldo Nazario, l-a indicat pe atacantul Estevao Willian, care urmează să se alăture lui Chelsea, drept viitorul mare star al fotbalului.
Ronaldo a comparat performanța lui Willian cu cea a lui Lamine Yamal de la Barcelona, considerat în prezent cel mai bun tânăr jucător din lume.
Estevao Willian, viitorul star din fotbal
Willian a semnat deja cu Chelsea și se va alătura gigantului din Premier League în vara anului 2025, după ce va împlini 18 ani.
Chelsea a plătit inițial 34 de milioane de euro către Palmeiras pentru internaționalul brazilian în vârstă de 17 ani, învingând mai multe cluburi mari în lupta pentru semnătura tânărului.
"Estevao este un fel de Lamine Yamal. Va fi în curând un star foarte mare în fotbal. Este foarte promițător și are doar 17 ani. Cred că va juca pentru Palmeiras la Campionatul Mondial al Cluburilor, apoi se va alătura lui Chelsea", a spus Ronaldo, potrivit GiveMeSport.
Willian a impresionat în prima ligă braziliană, marcând 12 goluri și oferind 8 pase decisive în doar 27 de apariții în acest sezon.
40.000.000 de euro este cota de piață a puștiului de 17 ani, potrivit site-urilor de specialitate.