NEWS ALERT Surpriză! L-au contactat pe Jurgen Klopp pentru a prelua echipa

Jurgen Klopp Liverpool Statele Unite ale Americii Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 11 Iulie 2024, 18:07
Data actualizarii: Joi 11 Iulie 2024, 18:07

Jurgen Klopp (57 de ani) a plecat de la Liverpool după nouă ani, timp în care a câștigat toate trofeele puse în joc cu gruparea de pe Anfield.

Chiar dacă mai avea contract cu Liverpool, Jurgen Klopp și-a manifestat intenția de a pleca, după ce a spus că are nevoie de o pauză, iar locul său a fost preluat de olandezul Arne Slot.

Jurgen Klopp ar putea fi selecționerul Statelor Unite ale Americii

La 12 zile după ce și-a încheiat, practic, socotelile cu Liverpool, antrenorul german a primit o ofertă pentru a deveni selecționer. Nu din partea țării sale, ci din partea Statelor Unite ale Americii!

Naționala lui Gregg Berhalter a fost eliminată încă din faza grupelor la Copa America, după ce s-a duelat cu Uruguay, Panama și Bolivia, iar parcursul scurt de la turneul găzduit chiar în Statele Unite nu i-a încântat pe americani.

Potrivit jurnalistului Miguel Delaney de la Independent, reprezentanții Federației Americane de Fotbal l-au contactat deja pe Jurgen Klopp pentru a prelua echipa.

Rămâne de văzut dacă antrenorul german ar putea fi convins să accepte job-ul de selecționer. Naționala Statelor Unite ale Americii este evaluată de site-urile de specialitate la 345 de milioane de euro, iar printre vedete se numără Christian Pulisic de la AC Milan, Giovanni Reyna de la Borussia Dortmund sau Weston McKennie de la Juventus. 

Palmaresul lui Jurgen Klopp pe Anfield:

În cei nouă ani aflați la cârma lui Liverpool, Jurgen Klopp și jucătorii săi au câștigat opt trofee:

Premier League (2019/2020)

Cupa Angliei (2021/2022)

Cupa Ligii Angliei (2021/2022, 2023/2024)

Supercupa Angliei (2022)

UEFA Champions League (2018/2019)

Supercupa Europei (2019)

Campionatul Mondial al Cluburilor (2019)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!