”FMF anunță sancționarea a doi jucători pentru manipularea meciurilor”, titrează astăzi Federația Moldovenească de Fotbal pe site-ul oficial, unde detaliază:

”Comisia de Etică a FMF a emis două decizii prin care au fost sancționați Petru Ojog, jucător și Președinte al FC Sfîntul Gheorghe pentru o perioadă de 15 ani, precum și jucătorul Igor Bondarenco pentru o perioadă de 1 an, pentru implicarea acestora în activități de manipulare a rezultatelor unor meciuri din campionatul Republicii Moldova la fotbal.

Deciziile, emise de Comisia de Etică, au fost ulterior confirmate de Comisia de Apel a FMF, consolidând astfel măsurile disciplinare luate împotriva celor doi sportivi.

Conform Codului Disciplinar FIFA, sancțiunile au fost extinse la nivel global, ceea ce înseamnă că jucătorii nu vor avea dreptul de a participa la nicio activitate fotbalistică organizată sub egida FIFA sau a altor federații afiliate pentru perioada respectivă.

Această decizie subliniază angajamentul ferm al FMF în lupta împotriva manipulării meciurilor și protejarea integrității competițiilor sportive”.

Petru Ojog, jucător de națională, OUT din fotbal

Petru Ojog, internațional moldovean acum în vârstă de 34 de ani, a jucat de-a lungul carierei la FC Sfântul Gheorghe Suruceni, Academia Chișinău, Iskra-Stal Râbnița, FC Costuleni, Spartak Varna (Bulgaria) sau Spicul Chișcăreni.

El a fost convocat în 2017 la naționala Moldovei, când a fost rezervă neutilizată în meciul pierdut cu Irlanda, scor 0-2, din preliminariile Campionatului Mondial din 2018.

Foto: Petru Ojog - FC Sfântul Gheorghe