Testamentul lui Pele. Brazilianul a menționat posibilitatea existenței altei fiice
“Regele” Pele, care a încetat din viaţă în decembrie, la vârsta de 82 de ani, a menţionat în testamentul său că este posibil să fi avut încă o fiică şi că în cazul confirmării printr-un test ADN aceasta va avea dreptul la o parte din averea sa, relatează L’Equipe.
Marţi, avocatul Luiz Kignel a vorbit despre testamentul lui Pele.
Testamentul lui Pele. Brazilianul a menționat posibilitatea existenței altei fiice
Conform acestuia, 30 la sută din avere îi revine ultimei soţii a lui Pele, Marcia Cibele Aoki. Printre bunurile lăsate moştenire se numără şi casa din Guaruja în care locuiau cei doi, precum şi alte bunuri imobiliare şi o parte din marca Pele.
Avocatul a precizat că încă nu s-a făcut inventarul complet al averii, astfel că nu se ştie valoarea totală a succesiunii.
Testamentul lui Pele menţionează posibilitatea ca starul brazilian să mai fi avut o fiică nerecunoscută, care ar avea dreptul la o parte din restul de 70 la sută din avere. Pele mai are şapte copii.
“El a indicat eventualitatea existenţei altei fiice, a cărei recunoaştere ar depinde de un test ADN care nu a fost făcut din cauza pandemiei şi a stării de sănătate a lui Pele”, a precizat Kignel.
Potrivit G1 în septembrie 2022 un tribunal din Sao Paulo a decis ca Pele să facă un test ADN. Acesta ar urma să se facă la unul dintre copiii recunoscuţi. Femeia respectivă, o braziliană, ar fi al optulea copil al legendarului fotbalist care a murit în 29 decembrie, la Sao Paulo.
Căsătorit de trei ori, Pele a recunoscut oficial şapte copii.
News.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News