Thomas Tuchel, aproape de revenirea în antrenorat! Cu cine vrea să semneze germanul
Antrenorul german Thomas Tuchel (49 de ani) este liber de contract de la începutul lunii septembrie, după ce a fost demis de la Chelsea.
Antrenorul german Thomas Tuchel este interesat de postul de selecţioner al naţionalei de fotbal a Angliei în cazul în care Gareth Southgate va renunţa la această funcţie după Cupa Mondială 2022, scrie joi cotidianul britanic Daily Telegraph, potrivit DPA.
Thomas Tuchel vrea să preia naționala Angliei după Cupa Mondială
Tuchel a câştigat Liga Campionilor cu Chelsea în 2021, însă a fost demis luna trecută de clubul londonez din cauza rezultatelor slabe de la începutul acestui sezon.
The Telegraph, care nu-şi dezvăluie sursele, a indicat că Tuchel a refuzat deja două oferte din Anglia şi una din Spania pentru că "aşteaptă ocazia potrivită".
Sub comanda lui Southgate, Anglia a fost finalistă la Cupa Mondială 2018 şi a jucat finala EURO 2020, însă în acest an a retrogradat din grupa sa din Liga Naţiunilor. Tehnicianul englez are contract până după EURO 2024.
Cupa Mondială 2022 va avea loc în Qatar între 20 noiembrie şi 18 decembrie.
Presa a mai menţionat două nume în legătură cu postul de selecţioner al Angliei: argentinianul Mauricio Pochettino, fost la Tottenham şi Paris Saint-Germain, şi englezul Graham Potter, care a semnat de curând cu Chesea înlocuindu-l chiar pe Tuchel.
Could Thomas Tuchel be the next England manager?
✍️ @Matt_Law_DT#TelegraphFootball https://t.co/MUbntqHX30
— Telegraph Football (@TeleFootball) October 13, 2022
Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News