Tottenham – Liverpool (3-6) a transformat formația pregătită de Ange Postecoglou în „sacul de box“ al criticilor, în condițiile în care, nici înainte de acest dezastru, rezultatele nu fuseseră pe măsura așteptărilor. Din contră!

După partida de duminica trecută, s-a vorbit inclusiv despre schimbarea antrenorului. Deocamdată însă, australianul Postecoglou rămâne în funcție, dar va face schimbări importante în echipă după ultima partidă. Vorbind cu presa engleză, fostul scouter al celor de la Tottenham, Bryan King, a încercat să intuiască mutările pe care le va face Postecoglou pentru meciul de mâine (ora 17.00), în deplasare, cu Nottingham Forrest în campionat. Potrivit spuselor lui Bryan King, Drăgușin își va păstra, totuși, locul în primul 11, pentru simplul motiv că, deocamdată, stoperii de bază, Cristian Romero și Micky van de Ven sunt indisponibili. 

Postecoglou n-are foarte multe opțiuni. Fundașii săi centrali titulari sunt accidentați, la fel și portarul său numărul 1 (n.r. – Guglielmo Vicario). Drept urmare, toată linia defensivă de cinci e vulnerabilă. În aceste condiții, Udogie poate să facă un cuplu în centrul defensivei cu Drăgușin. Udogie are un fizic bun pentru acest rol și poate fi o soluție pentru postul de stoper stânga. Personal, văd o defensivă cu Pedro Porro, Udogie, Drăgușin și Djed Spence. O să fie un meci dificil acesta cu Forrest. Vorbim despre o echipă de calitate“, a declarat fostul scouter al celor de la Tottenham.

În ciuda celor spuse de Bryan King, jurnalistul Rohan Sengupta are o altă opinie: „Cu tot respectul pentru King și părerile sale, nu văd nicio șansă ca Udogie să înceapă meciul cu Forrest în centrul defensivei. Acolo, va juca tot Archie Gray, lângă Drăgușin, în centrul apărării“.