După mai multe săptămâni în care au existat zvonuri despre interesul celor de la Sevilla pentru Juninho, Qarabag recunoaște că a demarat negocierile cu formația din LaLiga.

Qarabag, foarte aproape să îl vândă pe Juninho la Sevilla

Presa azeră avansează o sumă cuprinsă între 3 și 3,5 milioane de euro pentru transferul lui Juninho, ceea ce ar însemna că brazilianul va deveni cel mai scump jucător din istoria clubului.

"La acest moment nu am ajuns la un acord. Până când situația nu este încheiată, cred că nu ar fi corect să facem o declarație amplă în această privință.

Negocierile sunt în desfășurare. Jucătorul este interesat de acest transfer, iar noi ne dorim să joace acolo unde este fericit", a spus Emrah Celikel, managerul general de la Qarabag, potrivit As.

Declarația lui Emrah Celikel vine după ce Qarabag transmisese inițial că Juninho nu este de vânzare. Totuși, jucătorul a pus presiune în ultimele zile, cerându-i antrenorului să nu joace un meci de campionat și declarând inclusiv public că "mă gândesc zi și noapte la oferta celor de la Sevilla".

  • Juninho este jucătorul pe care Radu Drăgușin l-a faultat din postura de ultim apărător în meciul Tottenham - Qarabag 3-0, disputat pe 26 septembrie, în Europa League. Drăgușin era eliminat atunci în minutul 7.
  • Qarabag a strâns doar 3 puncte în primele 6 etape din Europa League și se află pe locul 33. De partea cealaltă, FCSB și-a asigurat deja o clasare în primele 24: 11 puncte în 6 runde.
  • Meciul Qarabag - FCSB se joacă joi, 23 ianuarie, de la ora 19:45.

Cine este Juninho și de ce îl vrea Sevilla

Juninho, care are contract cu Qarabag până în 2026, i-ar fi impresionat pe cei de la Sevilla în sezonul trecut, unul în care a marcat nu mai puțin de 31 de goluri și a oferit 11 pase decisive în 55 de meciuri jucate.

Atacantul brazilian, care poate juca inclusiv ca extremă sau în spatele vârfului, a reușit cinci goluri și în sezonul trecut din Europa League, inclusiv două contra lui Bayer Leverkusen, în faza optimilor.

În actuala stagiune, Juninho a marcat 10 goluri pentru Qarabag - 7 în competițiile europene și 3 în campionatul din Azerbaidjan.

Juninho a fost cumpărat de Qarabag în vara anului trecut, de la formația portughesă Chaves, pentru 450.000 de euro. Anterior, atacantul a mai evoluat la Estoril și Portimonense, dar și la diferite echipe din Brazilia, precum Athletico Paranaense, Figueirense sau Vila Nova Football Club.