Jefte a plecat din România la finalul anului 2023 și a semnat cu Panserraikos, nou-promovată în prima ligă din Grecia. Atacantul spaniol a marcat 4 goluri în a doua jumătate a sezonului trecut, iar stagiunea actuală este una de-a dreptul spectaculoasă, cu 12 goluri în 16 partide (10 în campionat, locul 2 în clasamentul golgheterilor din Grecia, după Ayoub El Kaabi, de la Olympiacos).
Jefte Betancor, dorit de Olympiacos. AEK și Panathinaikos sunt și ele interesate
Datorită formei foarte bune din acest sezon, Betancor poate ajunge în ianuarie la unul dintre granzii Greciei. Olympiacos, deținătoarea Conference League, îl urmărește de multă vreme și ar vrea o alternativă pentru Ayoub El Kaabi, scrie Sportime.
De asemenea, de El Kaabi ar mai fi interesate alte două cluburi de tradiție din Grecia, AEK Atena și Panathinaikos, notează și SDNA.
"Jefte Betancor este unul dintre numele care au făcut senzație în acest sezon. Datorită prestațiilor sale de la Panserraikos a atras interesul marilor echipe din Grecia.
Olympiacos îl monitorizează de mai multă vreme, iar antrenorul Jose Luis Mendilibar își cunoaște deja compatriotul, chiar dacă în mare parte a jucat în afara Spaniei.
Olympiacos caută un număr 9 în ianuarie pentru că nu poate încheia sezonul numai cu El Kaabi, iar Jefte îndeplinește câteva dintre condițiile clubului. Au existat deja discuții cu Panserraikos pentru că sunt relații bune între cele două cluburi, însă și AEK și-am manifestat interesul față de jucător", au scris jurnaliștii greci de la Sportime.
Jefte Betancor, depășit doar de Florin Tănase în sezonul 2021/2022
După ce și-a făcut junioratul în Spania și a evoluat în ligile inferioare la cluburi precum Hercules Alicante, Ontinyent CF, Eldense sau Arandina, Jefte a ajuns în 2018 în Austria, țară în care a jucat în primele trei eșaloane valorice.
FC Voluntari l-a transferat în septembrie 2020, după o ultimă experiență a spaniolului la SV Ried. Ibericul a avut un prim sezon bun în România, cu 10 goluri în 31 de apariții, iar în 2021 a ajuns la Farul Constanța, unde a urmat cel mai bun sezon din carieră: 16 goluri în Superliga (locul 2 în clasamentul golgheterilor, în spatele lui Florin Tănase).
CFR Cluj l-a cumpărat pe Betancor de la Farul pentru 300.000 de euro, însă în Gruia nu a confirmat - doar 5 goluri în 32 de partide. Ardelenii l-au împrumutat 6 luni la Pafos, iar la finalul anului trecut a urmat despărțirea definitivă.