Astfel, după eșecul suferit în Europa League în fața lui FCSB, scor 0-1, echipa antrenată de Răzvan Lucescu s-a întors în vârful clasamentului din Grecia.
Răzvan Lucescu: ”N-am nicio problemă să îmi fac bagajele și să mă întorc la București!”
Fanii lui PAOK au fost însă nemulțumiți de felul în care s-a prezentat echipa în ultimele meciuri, iar presa din Grecia au criticat dur evoluția echipei mai ales în partida cu FCSB. Din acest motiv, Răzvan Lucescu a avut de spus câteva lucruri la conferința de presă.
Tehnicianul român i-a transmis un mesaj direct lui Ivan Savvidis, patronul echipei. Antrenorul român a spus că Savvidis trebuie să înțeleagă faptul că PAOK se află într-un proces de reconstrucție, care poate dura o perioadă mai lungă.
Totuși, în cazul în care finanțatorul se declară nemulțumit de felul în care arată echipa sub comanda sa, Răzvan Lucescu a transmis că nu are nicio problemă să își rezilieze contractul și să se întoarcă în România.
”Astăzi nu am câștigat nici titlu, nici un trofeu european, dar muncim pentru a fi fericiți în mai. Toată lumea, inclusiv patronul, trebuie să înțeleagă faptul că atunci când faci multe schimbări, practic o iei de la început, poate chiar mai mult de atât, iar când faci asta, durează.
Automatismele și relațiile între jucători nu apar peste noapte. Am avut două meciuri europene cu foarte multe ocazii și am făcut greșeli pe care le-am plătit pentru că asta se întâmplă atunci când construiești o echipă. Suntem pe primul loc în clasament.
Astăzi sunt aici, dar nu am nicio problemă să mă duc la Salonic, să îmi fac bagajele și să mă întorc la București dacă lumea nu înțelege acest proces. Sunt liniștit și am arătat ce pot să fac, dar dacă cineva nu este mulțumit, pot să plec”, a spus Răzvan Lucescu la conferința de presă.