UEFA sub presiune! “Daca se amana prea mult reluarea Champions League, cluburile mari isi fac propria liga”

UEFA sub presiune! “Daca se amana prea mult reluarea Champions League, cluburile mari isi fac propria liga” Fotbal extern

Pe fondul haosului provocat de epidemia de coronavirus, infiintarea European Super League a revenit in actualitate. 

Cu toate campionatele puternice, meciurile din Champions League si Europa League amanate si cu organizarea Euro 2020 in aceasta vara pusa sub semnul intrebarii, au revenit discutiile pentru posibila infiintare a European Super League, propunerea celor mai bogate cluburi de pe continent pentru a avea castiguri financiare maximizate. Discutiile pentru formarea noii competitii au fost incetinite dupa ce UEFA a facut un compromis si a acceptat ca principalele campionate europene - Anglia, Spania, Italia si Germania - sa aiba patru reprezentate calificate direct in grupele Champions League. 

Dar, pe fondul epidemiei de coronavirus, dupa amanarea tuturor competitiilor fotbalistice pe continent si in anticiparea haosului organizatoric care va urma, in incercarea de a termina toate competitiile amanate intr-un timp cat mai scurt, discutiile despre European Super League a revenit in actualitate. “Cred ca competitiile nationale ar trebui sa aiba prioritate, pentru a termina sezonul si a cunoaste castigatoarele titlurilor de campioana. Dar totul se va reduce la bani, la premii si la sponsorizari. UEFA nu cred ca va accepta ca ligile nationale sa fie puse mai presus de competitiile ei, nu cred ca o va face. Pentru ca atunci cluburile puternice vor fi foarte nemultumite daca nu se va finaliza acest sezon de Champions League si daca nu va incepe la timp urmatorul. Cluburile puternice vor vrea din nou sa se desparta, sa isi faca propria competitie, pentru ca sunt multi bani la mijloc. Acum au scuza perfecta si oportunitatea, ei oricum voiau sa plece”, a declarat Dareen Fletcher, fostul jucator al lui Manchester United, castigator de Champions League, FIFA Club World Cup si a 5 titluri in Premier League, si actual analist sportiv pentru Sky Sports.

Conform unor documente publicate de revista germana Der Spiegel, cluburile de elita din Europa ar planui sa se rupa de UEFA si de ligile nationale pentru a-si forma propria competitie, incepand din 2021, nemultumite de diluarea nivelului intrecerilor europene si de diminuarea castigurilor financiare. Aceasta ar urma sa contina 11 membri fondatori si 5 invitati aditionali, primii fiind imuni la excludere pentru urmatorii 20 de ani. Cei 11 membri fondatori ar urma sa fie FC Barcelona, Real Madrid, Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Juventus, AC Milan, PSG si Bayern Munchen, iar din a doua categorie ar urma sa faca parte, in prima editie, Atletico Madrid, Borussia Dortmund, Inter Milano, AS Roma si Olympique Marseille. Modul de organizare ar cuprinde o faza initiala, cu 4 grupe de cate 4 echipe, apoi o faza eliminatorie, cu meciuri tur-retur.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!