Un fost star din Premier League șochează: "Modificatul genetic Messi ar trebui să aibă un asterisc pentru cariera sa"
Leo Messi este văzut ca unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, însă Joey Barton este de altă părere.
"I s-au dat hormoni de creștere și alte medicamente care l-au ajutat să se dezvolte"
"Există un mare asterisc în dreptul numelui lui Messi și al carierei sale, pentru că el a luat steroizi și acțiunea acestora la o vârstă fragedă i-a modificat creșterea. Oricum ai privi tratamentul, rezultă că a fost dopat. Messi a fost modificat genetic încă de la o vârstă mică, așa că evoluțiile și performanțele sale trebuie privite cu rezerve.
I s-au dat hormoni de creștere și alte medicamente care l-au ajutat să se dezvolte. Din câte știu eu, nici un alt jucător nu a beneficiat în mod deschis de așa ceva. Dacă era lăsat să se dezvolte natural și creștea doar cu friptura de la cină sau ce au mănâncat ceilați jucători, nu cred că el creștea cât a făcut-o și nu cred că avea o carieră precum cea pe care a avut-o", a declarat Barton în cadrul unui interviu pentru Common Sense Podcast.
Jucătorului argentinian i-a fost depistată o deficiență a hormonului de creștere din organism, la vârsta de 10 ani, condiție care i-a pus în pericol dezvoltarea fizică și cariera sportivă viitoare. Clubul FC Barcelona a finanțat tratamentul acestuia, care costa 1.000 de dolari pe lună, după ce tatăl fotbalistului nu a mai putut susține financiar cheltuiala. Ulterior, Messi a debutat la 17 ani pentru echipa de seniori a catalanilor, pe 16 noiembrie 2003, într-un meci amical contra lui FC Porto.
Messi este considerat de mulți cel mai bun fotbalist din istorie
Lionel Messi (36 de ani) a evoluat pentru FC Barcelona (2004-2021), PSG (2021-2023) și Inter Miami (2023-prezent). Este considerat de mulți cel mai bun jucător argentinian all-time (180 de meciuri, 106 goluri) și cel mai bun fotbalist din istoria fotbalului. A cucerit zeci de trofee, printre care opt Baloane de Aur (2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021, 2023), CM 2022, Copa America 2021, patru trofee Champions League, 10 titluri în La Liga, șapte Copa del Rey, două titluri în Ligue 1 sau medalia de aur la JO 2008. Are o avere estimată la 650 de milioane de euro.
Joey Barton (41 de ani) a fost legitimat la Manchester City, Newcastle United, QPR, Ol. Marseille, Burnley și Glasgow Rangers. Are o selecție pentru naționala Angliei și a antrenat echipele Fleetwood Town și Bristol Rovers. Are în palmares trei promovări în Premier League. Este considerat unul dintre cei mai duri și mai controversați fotbaliști englezi din ultimii 30 de ani, fiind cauza a numeroase scandaluri, criticând fără perdea, fiind suspendat pentru pariuri și având arestări pentru violențe comise în afara terenului, dar și multe altercații cu coechipierii și rivalii de pe gazon.
Foto - Getty Images
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News