Un fotbalist e izolat alaturi de sotie intr-un hotel de lux! Sunt singuri in cladirea de 17 etaje! "Mi-au lasat cheile hotelului si au plecat"
Cei 2 au ramas singuri, dupa ce angajatii si turistii au plecat de frica pandemiei de coronavirus.
Danilo Ortiz, legitimat la clubul argentinian Godoy Cruz, locuieste alaturi de sotia sa intr-un hotel de 17 etaje, in timpul pandemiei de coronavirus. Toti angajatii si turistii au fugit de teama virusului.
Dupa ce autoritatile din Argentina au interzis iesirile din case, angajatii hotelului i-au dat cheile lui Ortiz si au plecat. Restul turistilor s-au intors si ei acasa, fotbalistul si sotia sa ramanand singuri in hotel. Jucatorul a povestit ce s-a intamplat.
"Cand a ajuns virusul aici, toti turistii si toti cei care locuiau in apartamentele hotelului au ales sa plece. Managerul mi-a transmis ca toti vor pleca, dar mi-a lasat cheile. Asa putem sa iesim cand avem nevoie de alimente. Ne-am mai intalnit de cateva ori cu doamnele de la curatenie, care inca mai lucreaza. Timpul trece foarte greu aici, mai ales ca nu putem iesi. Ne uitam la filme, vorbim pe Skype cu restul familiei, incercam sa ne umplem timpul cum putem", a spus Danilo Ortiz pentru Ole.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News