Un model din Ungaria îi cere lui Neymar să facă test de paternitate, pentru că nu și-ar fi recunoscut fetița!
Aceasta îi cere fotbalistului restanțe de 3.6 milioane de euro și plata unei pensii alimentare lunare.
Gabriella Gaspar, un model din țara vecină stabilit în America de Sud, a declarat în cadrul urmăritei emisiuni "Domingo Espetacular" că fotbalistul refuză să-și recunoască fetița.
Fetița lui Neymar are 10 ani
Pe nume Yasmin Zoe, micuța ar avea 10 ani și ar fi rezultatul unei aventuri de o noapte petrecută în Bolivia. Neymar și femeia s-ar fi culcat împreună în hotelul din Santa Cruz de la Sierra, unde naționala Braziliei a fost cantonată înaintea meciului cu Bolivia, disputat pe 6 aprilie 2013.
Partida a fost una amicală, a fost câștigată de "Selecao" cu 4-0 și Neymar a înscris atunci două goluri. Starul brazilian era legitimat atunci la Santos și era într-o relație cu celebra actriță Bruna Marquezine.
Fotbalistul mai are trei copii, făcuți cu trei femei diferite
Gabriella l-a dat în judecată pe jucător și cere o pensie alimentară de 30.000 de euro pe lună până împlinirea vârstei de 18 ani, dar și restanțe de aproximativ 3.6 milioane de euro. Avocații săi au înaintat către judecător o cerere de efectuare a unui test ADN pentru stabilirea paternității copilului.
Cel mai probabil, Neymar urmează să soluționeze problema în afara instanței, pentru a nu fi nevoit să o numească moștenitoare legală a averii de 250 de milioane de euro pe Yasmin Zoe. În mod oficial, Neymar mai are un fiu de 12 ani din relația cu Carolina Dantas (Davi Lucca), o fetiță de 10 luni împreună cu Bruna Biancardi (Mavie) și o altă fată de două luni născută de Amanda Kimberlly (Helena).
Foto - Getty Images
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News