VIDEO Un moldovean i-a adus lui Olympiacos titlul cu numărul 47, record absolut pentru fotbalul din Grecia!

Un moldovean i-a adus lui Olympiacos titlul cu numărul 47, record absolut pentru fotbalul din Grecia! Fotbal extern

Oleg Reabciuk a înscris golul victoriei în 2-1 cu PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu și Alexandru Mitriță.

Moldoveanul Oleg Reabciuk (24 de ani), unul dintre puținii internaționali de peste Prut care nu dețin și cetățenia română, a adus victoria în derby-ul cu PAOK și totodată titlul pentru Olympiacos, al 47-lea din istorie, record absolut pentru fotbalul din Grecia.

Reabciuk, format în Portugalia la FC Porto și Pacos Ferreira, a înscris golul victoriei în 2-1 cu formația lui Răzvan Lucescu și Alexandru Mitriță, în meciul cu numărul 46 pe care l-a jucat pentru Olympiacos în acest sezon.

Gerrard îl vrea pe Reabciuk la Aston Villa

Fundașul stânga moldovean a atras deja atenția mai multor cluburi de top, printre care se numără Eintracht Frankfurt, care va juca finala Europa League, și Aston Villa, echipă din Premier League la care antrenor este fostul internațional englez Steven Gerrard.

Reabciuk are o cotă de 3 milioane de euro pe Transfermarkt și are contract cu Olympiacos până în vara lui 2025.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!